Menu
in

A lucrat 15 ani la Milano, dar s-a săturat să trăiască printre străini. A decis să revină în ţară și a deschis o afacere „ca acasă”

Alin Muşat, originar din Brăila, a locuit 15 ani la Milano. A lucrat ca asistent medical în cadrul unuia dintre cele mai mari grupuri de spitale private din Italia – Gruppo San Donato (GSD). Când patronul spitalului în care lucra a încetat din viaţă, la conducere a venit fiul său, iar atunci Alin Muşat a decis să se întoarcă în România.

„Ne doream să facem ceva pentru noi, legat însă de tradiţie. Noi şi în timpul în care am stat în Italia, adică 15 ani, tăiam purcelul, făceam şuncă, afumam peşte, ne îmbrăcam tradiţional la petreceri.”, a povestit Alin Mușat pentru Business Magazin.

În România a deschis o afacere în județul Alba, readucând la viaţă un loc uitat de lume. Se numește Casa Glod, casă la capătul unui sat care nu continuă niciunde mai departe, u loc de „încărcat bateriile”, unde sosesc oaspeţi care sunt tratați „ca acasă”.

Până când s-a restabilit definitiv în România, o perioadă a făcut săptămânal naveta Milano – Glod, pentru a pune la punct ceea ce avea să devină cel mai confortabil refugiu.

”Un cuibar unde patul miroase a ierburi şi lavandă, soba e împărăţia lemnelor care trosnesc când afară ţiuie viscolul, iar dimineaţa răsună numai a linişte.”, povestește Alin.

El şi familia s-au îndrăgostit instantaneu de locul în care au poposit în plină lună mai, după o ploaie zdravănă, când totul era înflorit şi însorit până la refuz.

Din tot satul, familia Muşat s-a stabilit într-un loc unde nu exista drum de acces, apă sau curent, aşa că le-au făcut pe toate de la zero. Împreună cu soţia lui şi copiii, Alin Muşat s-a stabilit în Glod, pentru a fi sigur că rămâne mereu cu bateriile încărcate.

A strămutat trei case vechi de sute de ani şi le-a adus în complexul pe care îl are astăzi familia Muşat.

În spaţiile de cazare pe care le-a amenajat cu migală, el îşi doreşte ca oaspeţii să se simtă cum s-ar simţi într-o vacanţă la bunici. Tocmai de aceea, nu a denumit proiectul „pensiune”, ci „casă”. Un fel de „acasă”.

„Este o altă lume, o lume uitată, pe care oamenii o apreciază din ce în ce mai mult, tocmai pentru că e din ce în ce mai greu de găsit.”

„Anul trecut au fost foarte mulţi străini la noi, iar anul acesta – foarte mulţi români. Multe agenţii de turism ne-au sunat şi ne-au spus că le place locul şi vor să încheiem o colaborare. Dar vara asta a fost atât de ocupată, încât nici agenţiile nu au mai putut trimite oameni la noi. Dacă aveam de trei ori capacitatea pe care o avem, am fi ocupat totul.”

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version