Menu
in

În 7 ani, jumătate de milion de italieni au fugit în străinătate. Acum pleacă și românii din Italia

În ultimii 7 ani, jumătate de milion de italieni au plecat în străinătate pentru a căuta o viață mai bună. Noutatea este că acum și imigranții din Italia au început să părăsească țara. Românii în primul rând pleacă, arată un raport prezentat recent la Roma.

Pleacă în principal tinerii licențiați, dar și străini care nu mai găsesc Italia atrăgătoare din punct de vedere economic. Confirmarea se află în raportul „Il lavoro dove c’è” realizat de Observatorul Statistic al Consultanților de Muncă și prezentat la Roma în 21 iunie.

În anii crizei, 509.000 de italieni și-au făcut valizele pentru a-și căuta norocul în altă parte. Din 2008 până în 2015 lipsa muncii nu numai că a determinat jumătate de milion de persoane să plece, ștergându-se din evidența populației din localitatea de origine, ci a descurajat și cetățenii străini să mai rămână în Italia. O țară care ”nu atrage”, a comentat Rosario De Luca, președintele Fundației de Studii a Consultanților de Muncă.

Bagajele și le-au făcut, explică profesioniștii, în special licențiații, ”cu calificare înaltă”, care se pot lăuda cu un ”grad ridicat de specializare”: deja cunoscuta fugă a creierelor.

Italienii care emigrează aleg în special Germania: numai în 2015 s-au transferat acolo 20.000. A doua destinație, ”în puternică creștere”, Marea Britanie , care a primit 19.000 de italieni, a treia Franța. Raportul consultanților de muncă arată și că cei care se duc în străinătate , în afară de faptul că au mai multe șanse de a găsi un loc de muncă, primesc un salariu mai substanțial: diferența dintre salariul mediu al celor care lucrează în orașul de origine și cei care emigrează pentru a lucra ”depășește 500 de euro”, adică e cu 43,8% mai mare.

Fuga ocupațională din Italia, subliniază raportul, a crescut în mod semnificativ începând cu 2012, an în care au plecat 236.160. Cifră care nu a încetat niciodată să crească: 318.255 în 2013, 407.114 în 2014, depășind apoi jumătate de milion în 2015.

Criza economică a cauzat și repatrierea unui număr considerabil de cetățeni din Europa de Est, în special români, polonezi, ucraineni și moldoveni, care nu mai consideră convenabil să trăiască în Italia având în vedere ”veniturile de muncă percepute”. Din 2008 până în 2016 au fost aproape 300.000 de străini care, nemaigăsind ocazia de a se insera pe piața italiană de muncă, au ales să se întoarcă în țările lor de origine sau să meargă în altă parte a Europei.

 

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version