Menu
in

Ziliere românce, sclave în Puglia: “Ca să nu-şi piardă locul de muncă, acceptă orice”

Câmpurile Pugliei sunt noile meleaguri ale sclaviei. O sclavie a imigranţilor care sosesc din România: bărbaţii sunt exploataţi pe câmpuri, iar femeile constrânse să se vândă, deseori după ce au fost violate. Totul pentru ceva mărunţiş. O bandă de români şi italieni care ameninţa şi exploata în special românce, constrângându-le la favoruri sexuale, a fost anihilată de carabinieri. Operaţiunea s-a numit „Dacia”.

Carabinierii din Castellaneta au pus în aplicare pe 5 iulie cele 17 mandate de arest prevenitv semnate de judecătorul pentru investigaţii preliminare din Taranto, la cererea procurorului. La operaţiune au participat peste 70 de oameni de la comandamentul provincial din Taranto şi de la nucleul al şaselea de elicoptere din Bari.

Investigaţiile au scos la iveală un tablou sumbru. Româncele erau constrânse să lucreze pe câmpuri în condiţii degradante, ţinute în sclavie şi ameninţate de conaţionali şi caporali italieni fără scrupule. Tinute sub control şi maltratate de o organizaţie de criminali care exploata forţa de muncă clandestină, obligând femeile să se supună şi cererilor sexuale ale patronilor lor.

17 persoane au fost arestate pe timpul unei operaţiunii efectuată pe câmpiile din Castellaneta şi din Ginosa, provincia Taranto, împotriva „pieţei negre” a forţei de muncă agricole din zonă.

Potrivit reconstituirii făcute de investigatori, trei grupuri criminale diferite, formate din români şi italieni, îşi împărţeau o piaţă de peste 500.000 de euro pe lună, satisfăcând cererea de forţă de muncă a circa douăzeci de ferme agricole din zonele Ginosa, Palagianello, Castellaneta şi Massafra. Acuzaţiile merg de la exploatarea forţei de muncă clandestine până la favorizarea şi exploatarea prostituţiei.

Începutul anchetei

Denunţul unei românce, din septembrie 2007, a determinat demararea anchetei care a dus acum la rafala de arestări. Ea a povestit despre conaţionalele sale exploatate pe câmpuri şi obligate de alţi români să se prostitueze şi despre şantajele conexe fenomenului.

Ancheta s-a extins apoi la alte elemente pentru care a fost dispusă arestarea preventivă. Operaţiunea, botezată Dacia, „demonstrează atenţia sistemului de siguranţă faţă de înrădăcinarea infracţionalităţii în agricultură”, a subliniat subsecretarul de la Interne, Alfredo Mantovano, care a amintit semnarea unui pact pentru siguranţă, acum o lună, la Bari.

„Caporalatul să fie o infracţiune penală – spune sindicatul Flai-Cgil – este necesar un proiect de lege împărtăşit de toate forţele politice”. „Am documentat – spune Salvatore Stasi, secretar general al Flai-Cgil din Taranto – josnicul trafic de femei, cel pe care nu mă ruşinez să-l definesc drept comerţ ilegal scârbos de carne care implică fete ce provin cu precădere din Europa de Est pe care după ora 21 seara le-am întâlnit de mai multe ori pe străzile izolate de pe câmpiile dintre Ginosa şi Castellaneta în căutare de mâncare sau bani de câştigat în schimbul a cine ştie ce prestaţii. Acum descinderea carabinierilor dezvăluie o parte a acelui putregai şi o pune sub lupa responsabilităţilor politice, sociale şi instituţionale ale teritoriului. Acum discuţia privind legalitatea pe câmpuri, solicitată de mai multe ori de către organizaţia noastră sindicală prefectului din Taranto Carmela Pagano, nu se mai poate amâna”.

Flai-Cgil a prezentat în urmă cu doi ani un film documentar privind condiţiile de trai de pe câmpuri şi despre infracţiunile legate de activitatea intermediarilor şi caporalilor. „Bineînţeles – mai afirmă Stasi – ne putem la dispoziţia organelor de anchetă cu întreaga colaborarea pe care o poate cu siguranţă furniza în acest sens o organizaţie ca a noastră. Există un sistem care exploatează lucrătorii, fraudează statul neplătind contribuţiile şi taxele, care ofensează demnitatea şi onoarea fiinţei umane„, a mai spus sindicalistul.

Victimă a şantajului

A sosit în Italia de la Cluj-Napoca. „Din oraşul meu – povesteşte Lucia pentru La Repubblica – există un autocar care pleacă în fiecare săptămână în Italia. Trecem prin Ungaria, Austria, şi ne oprim în Nord. Apoi fiecare se duce unde poate are o rudă. Eu, de exemplu, o am pe mama mea la Ginosa”. Lucia este o victimă a organizaţiei anihilate de carabinieri, care obliga femeile să muncească pe bani puţini, 25 euro pentru opt ore care, în realitate, opt nu erau niciodată, mai degrabă zece, sau doisprezece ore, sau câte vroiau caporalii.

Există şi un alt şantaj sexual căruia trebuie să i te supui. Lucia povesteşte: „Lucram pe un câmp, la Laterza, când s-a apropiat el”. El este un întreprinzător, Lucia nu-şi aminteşte numele, sau poate nu vrea să o facă. „Mi-a spus că ceea ce făceam nu era de era de-ajuns. Vroia altceva„. Si altceva se traduce prin sex, şantajul cel mai odios pentru o femeie: să accepte să se vândă pe ea însăşi.

„Eu am spus nu – explică cu mândrie – însă ştiu că pentru multe românce nu e aşa. Ca să nu-şi piardă locul de muncă acceptă orice, chiar şi să se culce cu acei bărbaţi, pentru că au nevoie de bani”.

Potrivit celor stabilite de carabinierii din Castellaneta, care au pus în aplicare cele 17 mandate de arest preventiv în cadrul operaţiunii Dacia, pentru cele care se opuneau uneori nu era numai ameninţarea cu concedierea, ci şi dezonoarea violului, armă pe care caporalii nu ezită să o utilizeze. Ancheta a descoperit circa o sută de femei din România care în loc să fie muncitoare agricole erau obligate să devină prostituate.

„Eram plătiţi – mai povesteşte Lucia – când vroia patronul. Astfel trebuia să muncim pe întreaga perioadă pe care o spunea el, să nu-l abandonăm în angajamentele pe care şi le lua cu întreprinzătorii. La Ginosa există multe personaje care se comportă aşa. Toţi au aceeaşi metodă, ameninţă că te concediază, sau te plătesc cu întârziere pentru a te constrânge la lungi ore de muncă, subplătite, fără contribuţii, fără nimic”.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version