in

VIDEO/ Unui român îi este interzis sa se spele la cișmea: ”Trebuie să fiți curați, altfel vă trimitem la voi acasă”

Un român își spală picioarele la o cișmea. Sosește un italian, Emilio Parziale, care înarmat cu o videocameră îi spune cuvinte urâte și îl invită să ”se întoarcă la el acasă” dacă nu este în stare să se comporte bine. Același Parziale, apoi, publică pe FB filmul în care îl mustră pe român și filmarea devine imediat virală.

Totul are loc la Nocera Inferiore, în Campania, și întâmplarea o povestește „Il Mattino”.

«Dacă vreți să stați la noi acasă trebuie să fiți curați altfel vă trimitem la voi acasă». Acesta este mesajul final pe care un anume Emilio Parziale l-a adresat unui român care își spăla picioarele la o cișmea de pe via Montalbino. Filmulețul, înregistrat și postat cu numai câteva zile în urmă pe profilul personal al lui Parziale cu descrierea «Italia este casa mea, ori stați cum trebuie ori începe revoluția», a devenit viral având un succes notabil printre rasiști și așa-numiții patrioți, scrie Il Mattino.

Peste 250.000 de vizualizări și mai mult de 5.000 de distribuiri în mai puțin de 24 de ore au făcut ca gestul lui Parziale să devină un imn adus valorii italiene, act extrem împotriva invaziei extracomunitarilor. Un gest care a găsit susținere și consens și din partea consilierului local Carlo Bianco, care nu a cruțat niciun compliment la adresa autorului filmării. «Complimente, Emilio! Este nevoie de colaborare din partea tuturor», a comentat consilierul Bianco cu delegație pentru Multiservicii.

Autorul înregistrării, care s-a filmat în timp ce îl îndemna pe românul vinovat că și-a spălat picioarele într-o fântână «la ordine și curățenie», a primit zilele acestea sute de mesaje de felicitări. Însă sunt și multe mesaje de indignare și profund dezgust față de gestul înregistrat și publicat pe Facebook de Parziale.

Eugen, acesta este numele românului filmat de Parziale, ar frecventa deseori via Barbarulo și intersecția cu via Correale. Un român, așadar cetățean european, cunoscut în zonă și descris de mulți rezidenți drept o persoană liniștită, mereu amabilă și educată cu cei care au încercat să îl ajute. Un om al străzii inofensiv care a avut numai vina de a încerca să se răcorească și să se spele în apa fântânii publice de pe via Montalbino, la mică distanță de cartierul Monte Vescovado. Un cartier devenit în mod trist faimos din cauza unui mic grup infracțional împotriva căruia, însă, domnul Parziale nu a înregistrat niciun video, încheie Il Mattino.

Până în prezent, de pe profilul lui Emilio Parziale, video a fost redistribuit de peste 9000 de ori.

 

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

PMP: „Nepromovarea votului prin corespondență, insultă și batjocură la adresa românilor din diaspora”

Iohannis le vinde iluzii și românilor din SUA despre votul prin corespondență. Nimic despre ridicarea vizelor!