Românul Paul Nicolae T., de 39 de ani, care vineri care a fost acuzat de uciderea Concettei La Farciola (85), văduvă, pensionată, grav bolnavă, imobilizată la pat ȋn propria locuinţă de la periferia oraşului Ortona, ajuta familia victimei la muncile câmpului.
Bătrâna locuia ȋmpreună cu fiul, N.M., de 62 de ani, şi nora, I.R., de 42 de ani, româncă – cea care a chemat şi carabinierii.
Românul, complet beat, ar fi intrat ȋn locuinţă şi ar fi taiat-o la gât pe bătrâna paralizată, care a murit din cauza hemoragiei. La sosirea carabinierilor, bărbatul s-a baricadat ȋn casă şi a dat drumul la gaze, ameninţând că "face un măcel". Militarii au ȋncercat să-l facă pe român să renunţe la planul de a arunca casa ȋn aer.
La un moment dat, carabinierii au decis să intre şi atunci bărbatul a sărit de la un balcon de la primul etaj. A ajuns la garaj şi a ȋncercat să fugă la bordul unui Alfa 75, dar a fost blocat după o luptă violentă cu carabinierii, rănindu-i pe doi dintre aceştia.
Investigatorii ȋncearcă să ȋnţeleagă mobilul omorului. Paul Nicolae T. trăieşte de ceva timp la Ortona. Este de-al casei ȋn familia Concettei La Farciola, unde era chemat “Bebe”. Din când ȋn când, ajută fiii victimei la muncile câmpului. Locuieşte la câţiva kilometri, ȋntr-o căsuţă pe care i-au pus-o la dispoziţiei fiii bătrânei, pentru a locui, ȋn mod gratuit.
Interogat de procuror, Nicolae a mărturisit crima şi a explicat mobilul gestului. "Am ucis-o pe Concetta La Farciola, vroiam să fac un măcel pentru că aveam neȋnţelegeri cu fiul".
Fiul bătrânei, N.M., de 62 de ani, ȋi dăduse ȋn comodat o căsuţă situată la câţiva km de a sa, iar T. făcea unele lucrări pe câmp "ȋn mod regular". Dar el, care avea un contract cu un alt ȋntreprinzător agricol, vroia ceva ȋn plus de la N.M.: să fie regularizat. "Am doi copii de la partenera mea de care m-am despărţit, sunt singur şi mi-e teamă pentru viitorul meu".
Reacţii: Forza Nuova: “Să suspendăm Schengen!”
Asupra uciderii bătrânei din Ortona intervine coordonatorul regional abruzzez de la Forţa Nuova, Marco Forconi, care cere suspendarea tratatului Schengen "pe timpul ȋntregii perioade necesare pentru refacerea nivelurilor acceptabile de siguranţă şi pentru emiterea de legi ale imigraţiei fondate pe o percepţie reală a gravităţii lucrurilor şi nu pe necesităţile meschine ale acelor italieni fără scrupule care trag foloase din exploatarea ȋn muncă".
Potrivit lui Forconi – care anunţă pentru săptămânile viitoare manifestaţii ȋn principalele oraşe abruzzeze "pentru demascarea politicilor falimentare ale guvernului Berlusconi pe tema imigraţiei – cum deseori se ȋntâmplă, ȋn spatele acestor ştiri de cronică autorul este un imigrant est-european sau african. In rândul italienilor, acum, cresc sentimentele de descurajare amestecate cu neputinţa, acutizate şi de sentimentul de a fi ȋnşelaţi de un guvern central mincinos, inconsistent la nivel european şi incapabil să pună capăt invaziei străinilor".