Potrivit cotidianului “La Stampa”, românul se afla după gratii de câteva luni şi ispăşea o pedeapsă de câţiva ani pentru o serie de furturi. A fost selecţionat în echipa de rugby a închisorii, “La Drola” şi juca în Liga a treia (seria C) din Italia.
Pe 31 decembrie, în jurul orei 22, românul se afla singur în celula sa, dintr-o secţie considerată printre cele mai liniştite din penitenciar. A refuzat să se alăture colegilor la o mică petrecere organizată pentru a sărbători noul an. “Sunt obosit”- le-ar fi spus el celorlalţi deţinuţi. După ce a rămas singur, şi-ar fi strâns de gât un ştreang improvizat şi s-a spânzurat de gratii.
Gardienii ar fi intervenit aproape imediat să-l salveze pe bărbat, dar românul a decedat la scurt timp, în infirmeria închisorii.
Potrivit avocatului familiei Codrea, bărbatul suferea de depresie şi fusese examinat recent de un medic psiholog. Raportul medical confirma însă faptul că Aurel Codrea era sănătos şi nu avea nevoie de tratament.
Cu privire la moartea lui Aurel Codrea a fost demarată o anchetă, iar dosarul medical al românului va fi examinat, pentru a se descoperi eventualele erori ale medicilor.
„O poveste care s-a terminat tragic de Revelion”- scrie „La Stampa”, în timp ce un editorialist de la „Corriere della Sera” a comentat episodul pe larg, vorbind despre faptul că Aurel Codrea ar fi putut avea un viitor de sportiv, odată ce şi-ar fi ispăşit pedeapsa. Despre sinuciderea românului a scris şi cel mai important cotidian sportiv din Peninsulă, "La Gazzetta dello Sport".
Federaţia italiană de rugby, într-un comunicat, a deplâns moartea jucătorului român şi a transmis condoleanţe familiei.
Din echipa de rugby a penitenciarului “La Vallette” din Torino făceau parte 25 de deţinuţi, transferaţi din toate închisorile Italiei . Marea majoritate erau străini, cei mai mulţi dintre ei fiind români, basarabeni şi nord africani.
Citeşte şi:
Torino: Un deţinut român s-a spânzurat de Revelion