Tânărul, care a copilărit la Monfalcone, a fost condus pe ultimul drum de primarul din localitate, alături de sute de italieni şi români, prieteni şi membri ai familiei. Cornelia, mama lui Eugen, a cerut ca slujba să fie ţinută de un preot ortodox, apoi de unul catolic, în limba română şi i-a uimit pe totţi cei prezenţi cu un discurs plin de demnitate şi lipsit de ură faţă de ucigaşul fiului său.
“Nu simt ură şi nu am sete de răzbunare. Simt doar multă durere pentru fiul meu, care a reuşit să cheme ajutor prin telefon, dar fără să apuce să spună locul în care se afla. S-a stins cu speranţa că va fi găsit şi salvat”- este mesajul transmis de Cornelia Melinte, citat de cotidianul "Il Piccolo".
Mulţumind celor care au venit la slujba de înmormântare, românca a vorbit despre fiul ei, pe care l-a crescut cu “multă dragoste”, şi care a reuşit să se însănătoşească după ce a luptat ani de zile cu o boală gravă. Ajutat şi salvat de medicii din Brescia, era gata să înceapă o nouă viaţă.