in

Video/ Dublu omor la Foggia, cadavrele abandonate într-un vagon

Daniel Constantin N., un român de 23 de ani, a fost arestat de poliţia din Foggia, fiind acuzat de omuciderea a doi conaţionali, Daniel Miron şi Silviu, de 40 şi 35 de ani. Victimele au fost descoperite pe 14 aprilie, în stare avansată de descompunere, abandonate într-un vagon de mărfuri din gara oraşului Foggia.

Alarma a fost dată de câţiva cetăţeni străini, care le-au spus muncitorilor de la căile ferate că dintr-unul din vagoanele care staţionau în gară, venea un miros urât. Ajunşi la faţa locului împreună cu agenţi de la Polfer, muncitorii au făcut descoperirea macabră: în vagon erau două cadavre, în stare avansată de descompunere, cu feţele imposibil de recunoscut, din cauza muşcăturilor şoarecilor. Pe podeaua vagonului anchetatorii au găist saltele din burete, pături, sticle de lichior şi de vin- semn că victimele locuiau chiar în vagonul abandonat.

La identificarea corpurilor s-a ajuns pe baza declaraţiilor martorilor, nefiind posibilă efectuarea examenelor papilare, având în vedere starea avansată de descompunere în care se aflau. Anchetatorii au stabilit că cei doi au fost ucişi, probabil, cu o rangă. Mărturiile au permis anchetatorilor să ajungă la concluzia că asasinii sunt trei conaţionali, care i-ar fi pedepsit pe cei doi, în urma unui litigiu declanşat din cauza unei prostituate.

Bărbatul arestat este Daniel Constantin N.,(foto) de 23 de ani, fără antecedente penale pe teritoriul italian, identificat de poliţişti pe 17 aprilie, în zona gării. Ceilalţi doi presupuşi autori, potrivit martorilor audiaţi de anchetatori, ar fi abandonat teritoriul italian imediat după omor şi au fost daţi în urmărire internaţională.

 

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Florin Paraschiv, declarat erou la Cinisello Balsamo

VIDEO/ După trei zile de asediu, romii au părăsit Basilica San Paolo