Menu
in

Varese, româncă de 34 de ani, arestată după ce a lovit doi taximetriști și alți doi polițiști chemați să intervină pentru a o calma pe femeie

O româncă de 34 de ani, a fost arestată în Italia, după ce a luat la pumni un taximetrist, apoi a încercat să lovească doi polițiști. Scenele s-au petrecut marți seară, în Varese.

Aburii alcoolului au amețit teribil o tânără româncă din Italia. Marți seară, ea a fost protagonista unor scene violente, la finalul cărora a fost încătușată de carabinieri. Tânăra a vrut să ajungă într-un oraș din provincie, astfel că a mers la doi taximetriști, staționați la Varese, în așteptarea clienților. Primul a refuzat-o pe româncă, din cauza stării avansate de ebrietate a femeii. Nervoasă, tânăra a început să lovească mașina omului, avariind-o destul de serios, potrivit varese7press.it, citată de observatornews.ro.

Nu s-a lăsat bătută, așa că a mers la un al doilea taximetrist. De această dată nu l-a mai întrebat pe șofer dacă o poate ajuta, ci a urcat direct în mașină, profitând de un moment de neatenție a bărbatului. Scandalul a început când taximetristul i-a spus tinerei să coboare. În acel moment, românca a luat foc şi început să-l lovească pe şofer cu pumnii.

Furia femeii nu s-a domolit nici când la faţa locului şi-au făcut apariţia doi carabinieri. Românca a sărit să-i bată şi pe agenţi, care au fost nevoiţi să o încătuşeze. Femeia a fost dusă la secția de poliție din Piazza Libertà, iar după toate formalitățile a fost arestată. Ea va trebui să răspundă pentru violență și opunerea rezistenței față de un ofițer de poliție.

În urmă cu o săptămână, românca fusese implicată în alte episoade de violență față de angajații unor baruri din Varese, în urma cărora a fost pusă la dispoziția autorității judiciare.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version