Menu
in

Sute de mii de euro obținuți de un român în Italia, din vânzări fictive de mașini

Sute de mii de euro obținuți din vânzări fictive de mașini. Un român de 32 de ani a încasat ilegal sute de mii de euro în Italia, din postura de reprezentant al unui salon auto de lux.

Acesta încasa uneori avansuri în momentul semnării contractelor de vânzare și apoi, în unele cazuri și suma finală, dar cumpărătorii nu obțineau mașina. Vânzările erau fictive.

Românul a fost reținut în Italia.

Vânzari fictive mașini lux

Sute de mii de euro obținuți

El este cercetat ca inculpat pentru participare la o organizație infracțională și înșelăciune. Pentru dosarul penal fost emis un mandat european de arestare la solicitarea Judecătorului pentru anchete preliminare de la Tribunalul Rovigo.

De altfel, focșăneanul a fost reținut și apoi arestat în țară pe 24 noiembrie 2021, pentru 15 zile.

Un fugar al mafiei italiene a fost prins după 20 de ani, cu ajutorul Google Maps

Bărbatul nu a avut de obiectat în ceea ce privește predarea sa autorităților italiene.

A solicitat doar ca, până la acel moment, să fie arestat la domiciliu, pe motiv că are un copil minor. El și-ar să petreacă ceva timp, mai ales că nu ar fi în relații tocmai bune cu concubina sa.

Vânzările erau fictive

Infracțiunile pentru care este cercetat focșăneanul au legătură cu vânzarea fictivă a unor mașini. Prejudiciul este de ordinul a sute de mii de euro.

Potrivit Monitorul de Vrancea, iată ce a scris instanța în motivarea deciziei:

„În perioada ianuarie – mai 2020 persoana solicitată s-a asociat cu alte persoane în scopul comiterii unor infracțiuni de înșelăciune în dauna unor persoane fizice și juridice.

A deținut funcția de reprezentant al salonului auto „(…)” din Occiobello (Rovigo) care avea activitate principală comercializarea de autoturisme din gama de top.

Astfel, au fost utilizate propuneri contractuale avantajoase, au fost expuse spre vânzare autoturisme deja înmatriculate, cu plăcuțe de înmatriculare împrumutate de la alți subiecți comerciali, încasând avansuri în momentul semnării contractului și solicitând soldul înainte de predare.

De asemenea, s-au realizat transferuri de bani către conturi bancare curente, deschise la instituții bancare italiene și străine, pe numele unor persoane fizice și juridice, inducând în eroare persoanele vătămate, pentru a obține profit injust în sumă de sute de mii de euro”.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 1 In medie: 5]
Exit mobile version