„Bărbatul, un român în vârstă de 29 de ani, nu a trăit niciodată în țara noastră. A sosit în Piemont cu o zi înainte de a prezenta cererea și după ce a obținut cardul, a plecat pentru a se întoarce în patria sa”, scrie Corriere della Sera.
În Italia doar pentru o zi. Doar suficient timp pentru a solicita venitul de cetățenie(reditto di cittadInanza).
Astfel, de la mijlocul anului 2020 a primit venituL, fără a avea dreptul la acesta. Însă bărbatul, un român în vârstă de 29 de ani, care nu a locuit niciodată în Italia, a ajuns în Piemont cu o zi înainte de a depune cererea de cetățenie și, după ce a obținut cardul pe care statul plătește venitul, s-a întors în România.
Desigur, pentru declarația falsă a fost denunțat și acum va trebui să returneze banii primiți fără drept. Cardul său a fost deținut de un complice, cu reședința în provincia Vercelli, cu sarcina de a putea retrage banii.
Rămâne de văzut dacă a trimis banii într-un cont în străinătate sau dacă de venitul de cetățenie a beneficiat de fapt cineva care nu l-a solicitat, dar care putea retrage banii în fiecare lună prin intermediul cardului.
Și acesta este doar unul dintre cazurile descoperite de carabinierii din Vercelli. În total 100 de „șmecheri” au fost descoperiți, dintr-un total de 3000 de cereri, de către carabinierii din Vercelli. Toți au fost raportați la Parchetul Vercelli și riscă o pedeapsă cuprinsă între 2 și 6 ani de închisoare, pentru „realizarea sau folosirea de documente sau declarații false sau atestarea unor lucruri neadevărate pentru a obține un folos ilegal în dauna statului italian „.
Până acum carabinierii din Vercelli au constatat o pagubă totală de peste 400 de mii de euro, sume pe care INPS are sarcina de a recupera.