in

Un român de 34 ani s-a sinucis în închisoare la Veneţia

Sinucidere în închisoarea veneţiană Santa Maria Maggiore. Un deţinut român, Ilie Niţă, 34 ani, rezident la Vigonovo (Ve), s-a spânzurat duminică, 27 martie, în celula sa.

Bărbatul a aşteptat în jurul orei 16 ca cei doi colegi ai săi să iasă la „ora de aer”, apoi a intrat în baie unde s-a spânzurat folosind cearceafuri. Descoperirea a fost făcută la scurt timp după, la revenirea în celulă a celorlalţi deţinuţi.

Imediat a fost alertat serviciul sanitar de urgenţă, însă pentru român nu a mai fost nimic de făcut. Bărbatul a fost închis pentru şantajarea partenerei de viaţă. Prin ameninţări, ar fi determinat-o să-i dea 300 euro. O infracţiune pentru care deţinutul s-a declarat întotdeauna inocent.

Intrase în închisoare pe 10 februarie şi la câteva zile după a comis un gest de automutilare, care i-a determinat pe agenţii de poliţie penitenciară să-l transfere câteva zile la spital pentru îngrijiri medicale. După revenirea sa în celulă era ţinut sub supraveghere, însă personalul de la Santa Maria Maggiore este cu adevărat redus şi zilele acestea numărul deţinuţilor este de 370.

Uil semnalase că închisoarea veneţiană cucerise în primele trei luni ale lui 2011 tristul primat în ce priveşte tentativele de suicid printre deţinuţi: au fost zece, aproape toate evitate.

În Italia este vorba de al patrulea deţinut român care se sinucide în 2011, din totalul de 15 sinucideri în închisorile italiene de la începutul anului.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

În Italia, 500 români cu tuberculoză

Reabilitarea penală