Un tânăr român de 26 de ani a dispărut cu două seife care conţineau 90.000 de euro, încasările de la Hotel “Moja” din Cesenatico, de pe riviera romagnolă, unde lucra ca portar de circa două luni.
Bărbatul, este căutat acum atât de Poliţia italiană, cât şi de Interpol. Lovitura, pentru care ar fi acţionat cel puţin 4 persoane, a fost dată în noaptea dintre 24 şi 25 august.
Dispariţia seifelor în care se aflau 70.000 de euro în numerar şi 20.000 în cecuri, a fost constatată de Gerardo Forte, patron al hotelului, care a denunţat imediat faptul la poliţie.
În camera de hotel în care era cazat, portarul a lăsat câteva haine şi obiecte personale. Pe urmele sale este acum şi poliţia română.