Sorin Cehan
În ultima lună a anului se face bilanţul şi se trage linie în toate domeniile. Se dau premii, în semn de recunoaştere a unor merite, celor care s-au remarcat, care au reuşit, care au câştigat.
Fotograful profesionist Constantin Pletosu a primit premiul cel mare la un concurs de fotografie de la Firenze, singurul străin între zeci de concurenţi italieni.
La Roma, două românce meritoase, profesoara Cătălina Diaconu de la Conservatorul Santa Cecilia şi actriţa de cinema Ana Caterina Morariu au fost premiate la primăria Romei, în compania unor nume ca Gina Lollobrigida sau Massimo Dapporto. Cinste lor şi tuturor celor care au fost aplaudaţi pentru meritele lor.
Fotograful român Constantin Pletosu, premiat la Firenze, pentru CEA MAI BUNĂ fotografie din concurs
„Personalità Europea 2015”, două românce premiate la Roma
Premiile sunt un stimul pentru creştere personală şi profesională, dar mai ales o recunoaştere a meritelor. Şi atunci poate că societatea ar trebui să fie mai generoasă cu aceste recunoaşteri.
Există milioane de oameni care tac şi fac, care sunt perfecţi în ceea ce realizează între zidurile propriei lor existenţe, departe de luminile rampei.
Pentru că în acest ziar vorbim de românii din Italia, fără să construim prin aceasta un contrast de vreun fel cu ceilalţi, cred că merituoşi pentru un premiu de sfârşit de an sunt milioane de români necunoscuţi de aici.
Românul necunoscut care, în ciuda crizei, comite acea faptă de eroism de a merge în fiecare zi la muncă şi de a se zbate pentru supravieţuirea familiei sale, după ce a plecat din ţară alungat de condiţiile grele de trai.
Românul necunoscut care nu apare în paginile de cronică neagră, n-ar avea timp, fiind la muncă în fiecare zi, sîmbăta şi duminica, în trei schimburi prelungite, cu vacanţe înjumătăţite şi cu sabia crizei deasupra capului.
Românul necunoscut care nu răcneşte cât este el de patriot, nu se crede vreun dac superior, care nu îi dispreţuieşte pe cetăţenii ţării care i-a acordat azil politic şi economic, numindu-o „broaşte” sau „macaronari” şi care înţelege sau cel puţin intuieşte că are marea şansă să se îmbogăţească cultural în străinătate.
Cel care, în ciuda comportamentului hain al ţării care i-a alungat, continuă să trimită bani acasă, familiei sau constructorilor care îi construiesc o casă pentru bătrâneţe. Românul necunoscut care are mult mai multe calităţi decât am avea noi spaţiu într-o gazetă modestă.
Sunt un milion de români în Italia care au aceste calităţi. Toţi aceştia merită un premiu pentru reuşita în viaţă şi cele mai bune urări. La Mulţi Ani!
