Trupul neînsufleţit al unei românce din Italia a fost descoperit, la sfârşitul săptămânii trecute, plutind în apele din portul Civitanova, regiunea Marche. Corpul a fost observat de un localnic, care a solicitat intervenţia de urgenţă a autorităţilor.
Conform presei italiene, citate de observator.tv, femeia a fost scoasă din apă, iar poliţiştii au demarat o anchetă, primul punct fiind stabilirea identităţii. Românca nu avea elemente de identificare asupra ei, însă a fost stabilit un prim indiciu graţie verighetei pe care o avea pe mână. Aceasta conţinea, pe interior, numele soţului şi data căsătoriei.
Bărbatul, cetăţean italian, a fost anunţat, iar vestea a ajuns şi la urechile rudelor femeii. Aceştia au sperat până în ultima clipă că nu este vorba de ea, însă, în cele din urmă, au identificat-o la morgă.
Nu au fost descoperite urme de violenţă pe corp, aşa că se merge pe ideea sinuciderii. Totuşi, ancheta continuă urmând să se stabilească eventual motivul care a împins-o pe româncă să-şi pună capăt zilelor.
Înscrie-te pe pagina noastră de Facebook: GAZETA ROMÂNEASCĂ