Menu
in

Trei tractorişti români la spital

Serie neobişnuită de accidente de muncă în care au fost implicaţi tractorişti români. La Belluno, un român şi-a rupt un picior căzând de pe tractor, iar la Macerata şi Pinerolo alţi doi conaţionali s-au răsturnat cu utilajele, ajungând la spital în stare gravă.

A căzut de pe tractor şi şi-a rupt un picior. Accident de muncă pe 6 mai la Sappada (provincia Belluno). Un apel la salvare a anunţat că un român a fost rănit. T.S., 36 ani, a fost găsit de salvatori la pământ, lângă tractor. Căzuse din vehicul şi se rănise la un picior. Diagnosticul dat de medici a fost de fractură de femur şi de umăr. Mai întâi au intervenit pompierii, cu ambulanţa, apoi a fost transportat cu elicopterul medical al Suem până la spitalul din Belluno. De caz se ocupă şi carabinierii pentru a clarifica cele întâmplate. Bărbatul este internat la Ortopedie la spitalul San Martino din Belluno. Prognosticul de vindecare este de 45 de zile.

Zdrobit pe câmp

Accident de muncă la Cingoli, provincia Macerata, pe 6 mai. Un român, F.A. de 32 de ani, manevra un tractor parcurgând un câmp foarte înclinat. Dintr-o dată, vehiculul agricol a ajuns pe porţiunea ce mai în unghi şi s-a răsturnat cu roţile în sus. Câţiva muncitori din împrejurimi şi-au dat seama ce s-a întâmplat şi au anunţat 118. A sosit ambulanţa, găsind românul în cabină, de unde a fost extras. A fost chemat elicopterul medical pentru a-l duce la Torrette. Tractoristul, cu dureri foarte mari, dar conştient, a suferit mai multe răni la faţă.

Tractor răsturnat

Accident de muncă la Pinerolo, pe 7 mai. Un român de 26 ani, D.C., angajat al firmei Futur-Garden din Villar Perosa, la periferia oraşului Pinerolo (Piemonte), efectua lucrări de curăţenie într-o zonă colinară, când tractorul pe care lucra s-a răsturnat, în timpul unei manevre. Conducătorul utilajului a fost rănit, fiind transportat de urgenţă cu elicopterul la spitalul Molinette din Torino. Viaţa sa nu este în pericol.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version