Tragedie la Roma, unde o femeie s-a sinucis, temându-se că a contractat coronavirusul. Încercările soțului ei de a o liniști și de a o convinge să aștepte liniștită rezultatul testului au fost inutile: femeia și-a luat viața, teama de boală fiind exagerat de mare.
Femeia de 45 de ani era obsedată de ideea de a fi prins infecția și timp de câteva zile a stat cu frica de a se fi îmbolnăvit. În tot acest timp și-a manifestat o panică incontrolabilă față de soțului ei care, conform versiunii sale, a încercat în toate modurile să o calmeze și să o mențină lucidă. De fapt, mai întâi a sunat la medicul de familie, care a încercat, de asemenea, să o liniștească fără prea mult succes, scrie notizie.it.
Apoi, după câteva zile, bărbatul a însoțit-o la spital pentru a-i face testul și pentru a ieși din acea tensiune permanentă creată în familie. ”Era din ce în ce mai îngrijorată, tot vorbea despre boală. A făcut testul, dar a continuat să fie foarte neliniștită și să aibă un comportament ciudat“, a explicat bărbatul polițiștilor secției de poliție din Monteverde. Chiar și după efectuarea analizei, femeia nu a putut să doarmă, iar soțul ei a petrecut o noapte albă încercând să o convingă să se odihnească și să stea liniștită.
Dar toate încercările s-au dovedit în zadar. Femeia, care lucra ca educatoare de grădiniță s-a trezit devreme după câteva ore de somn, i-a scris o scrisoare bărbatului pentru a-și lua adio de la el și de la fiul lor, a pus un scaun în dreptul ferestrei apartamentului, situat la etajul cinci, și s-a aruncat în gol.
Impactul extrem de violent cu solul i-a fost fatal, femeia a murit pe loc. Un trecător a găsit corpul neînsuflețit al femeii și a dat alarma la poliție. Procurorul a ordonat autopsia și a declarat că totuși se va investiga pentru instigare la sinucidere.
Înscrie-te pe pagina noastră de Facebook: GAZETA ROMÂNEASCĂ