Tragedie la Acquarica del Capo, sudul regiunii Salento. O bătrână infirmă a murit carbonizată în noaptea de 25 februarie într-un incendiu care a izbucnit în locuința sa.
Victima se numea Antonietta Aleardi și avea 87 de ani. Flăcările s-au aprins la patul ortopedic electric pentru infirmi în care dormea. Motorașul electric al patului a provocat un scurt circuit care a generat flăcările.
Antonietta Aleardi era văduvă și de când era imobilizată avea nevoie de asistență continuă care îi era prestată de o îngrijitoare de naționalitate română. Aceasta din urmă dormea într-o cameră alăturată.
La momentul incendiului, dându-și seama de gravitatea situației, îngrijitoarea a ieșit în afara locuinței cerând ajutor și telefonând pompierilor. La sosire, aceștia au stins flăcările care între timp se propagaseră în întreaga încăpere. Bătrâna era deja moartă. Anchetele sunt efectuate de carabinieri.