O româncă a murit într-un incendiu produs în locuința sa din provincia Rieti, în Italia. Trupul său carbonizat a fost găsit de pompieri.
Tragedia s-a produs în localitatea Stimigliano. Alertați de izbucnirea unui incendiu, pompierii au intervenit în apartamentul româncei, potrivit newsnotizie.it, citat de emaramures.ro.
Trupul carbonizat al femeii de 62 de ani, cu inițialele E.I., a fost găsit în fața șemineului. Lângă cadavrul româncei au fost găsite mai multe sticle cu alcool, despre care anchetatorii cred că ar fi fost folosite pentru a aprinde focul.
Femeia locuia în acea casă cu partenerul ei. În momentul incendiului era singură.
Înscrie-te pe pagina noastră de Facebook: GAZETA ROMÂNEASCĂ