in

Două tractoare de 310.000 de euro căutate în Italia pentru confiscare, găsite la Nădlac

Actualitate Italia – Tractoare căutate în Italia, găsite în România – Două tractoare „John Deere“, de 310.000 euro, au fost descoperite la Nădlac.
Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Nădlac, în cooperare cu polițiști din cadrul Biroului de Poliție Autostrada A1 Deva – Arad, au descoperit într-un automarfar, două tractoare marca John Deere, estimate la peste 310.000 de euro. Utilajele erau căutate de către autorităţile din Italia, alerta fiind introdusă cu o zi înainte, în data de 26.10.2022.

Tractoare căutate în Italia, găsite în România

În data de 26.10.2022, în jurul orei 22.30, polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Nădlac, în cooperare cu polițiști din cadrul Biroului de Poliție Autostrada A1 Deva – Arad, au identificat într-o parcare de automarfare situată pe DN 7, în zona adiacentă punctului de trecere, un automarfar înmatriculat în România, condus de un cetățean român.

Șoferului i-au fost solicitate documentele de însoțire a mărfii, conform cărora automarfarul era încărcat cu mai multe colete de stofă. În urma verificării semiremorcii, s-a constatat că înăuntru se aflau două tractoare marca John Deere, anunță Poliția de Frontieră.

Novara, ascundea în TIR un tractor furat, șofer român arestat

Bunuri căutate pentru confiscare

În cauză, colegii nostri au dispus efectuarea unor verificări suplimentare, în cadrul cărora, s-a constatat faptul că mijloacele de transport figurau ca „bunuri căutate pentru confiscare“, alertă fiind introdusă de către autorităţile din Italia chiar în ziua în care au fost descoperite.

Tractoarele, estimate la o valoare de peste 310.000 de euro, au fost indisponibilizate, iar în cauză poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tăinuire, urmând ca la finalizarea acestora să fie dispuse măsurile legale care se impun.

Rovigo, camion cu produse alimentare românești fără etichete, Garda de Finanțe confiscă marfa

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Rovigo, camion cu produse alimentare românești fără etichete, Garda de Finanțe confiscă marfa

fluviul po seceta

Italia: Alarmă Po! Fluviul a devenit uscat ca în iulie, culturi și ecosisteme în pericol. Afectate masiv și lacurile din nord