Torino/ Reportaj din “Tabăra mâncătorilor de şobolani”

Cotidianul online "Pagina" din Torino a publicat un reportaj semnat de Massimiliano Ferraro, despre una dintre cele mai mari tabere de romi din Italia: supranumită "tabăra mâncătorilor de şobolani", se află pe malul râului Stura, la perfireia oraşului Torino, aproape de Settimo. În tabără trăiesc circa 2000 de persoane, majoritatea romi români, dar şi romi italieni şi români, în condiţii greu de descris.

"Tabăra mâncătorilor de şobolani", aşa este numită tabăra abuzivă de romi de pe Lungo Stura Lazio. O mare periferie uitată, o extremitate nesănătoasă, între barăci şi rulote distruse. Suntem în zona Barca, extremă periferie de nord-est din Torino, la doi paşi de Settimo. Aici potrivit estimărilor trăiesc între o mie şi două mii de persoane, şi cel puţin două sute ar fi copii, care trăiesc printre şobolani şi gunoaie toxice.

Locuitorii din tabără sunt în special romi români, romi italieni şi cetăţeni români. Primii ocupanţi au sosit în anii '90. Era un mic grup de români, fugiţi din ţara lor după căderea dictaturii lui Ceauşescu. Oameni fără prea multe pretenţii, spun gurile rele, obişnuiţi să trăiască în canalele din Bucureşti. Iată de ce de pe malul opus al râului alţi nomazi mai puţin disperaţi, de origine slavă, au început să-i numească cu dispreţ "mâncători de şobolani".

Cu trecerea anilor comunitatea a crescut până a ajuns să numere mai  mulţi locuitori decât sunt în multe localităţi din Piemonte. Astăzi pe Lungo Stura Lazio există un mic oraş de disperaţi, cu numere de casă inscripţionate pe barăci cu spray roşu şi chiar şi cu mici pseudo-cartiere. Pare absurd, dar şi în ultimul cerc infernal al ultimilor există unii care sunt mai puţin nefericiţi decât alţii: cei care trăiesc către podul străzii Settimo o duc mai bine decât cei constrânşi să-şi împartă spaţiul vital cu şobolanii pe o bucată de pământ sub nivelul râului pe care aici o numesc "gaura".

Chirii de lux

În ceea ce un judecător de la tribunalul din Torino a definit "unul dintre locurile cele mai rele care există", o colibă costă 250 de euro, dar sunt unii care posedă două proprietăţi şi închiriază una cu 10 euro pe săptămână. Cei care nu plătesc sunt evacuaţi, dar fără termenele lungi ale birocraţiei italiene: sunt de ajuns doi romi cu aer ameninţător pentru a-l convinge pe răuplatnic să plece. De obicei această metodă funcţionează, mai ales după ce în 2008 un bărbat de naţionalitate română a fost ucis cu o drujbă de doi conaţionali, după o dispută privind posesia unei "locuinţe" de pe malul râului.

În acest labirint de dormitoare precare se află o mare varietate umană. Există oameni de treabă care reuşesc să supravieţuiască cu munci umilitoare dar oneste, şi cei care comit infracţiuni. Toţi sunt constrânşi să respecte legea nescrisă a unui grup impenetrabil, guvernat de câţiva capi de familie. Mizeria de pe Lungo Stura Lazio este un teren fertil pentru criminalitate şi barăcile sunt punctul de plecare pentru multe activităţi ilegale.

"Lucrătorii"

Deja de la opt dimineaţa pe strada care mărgineşte mahalaua torineză încep să mişune romii. Muncile sunt multiple: sunt invalizii, sclavii rakeţilor cerşetoriei, care pleacă lent pentru a ajunge în intersecţiile din diferitele cartiere, hoaţele din buzunar cu fuste lungi gata să ia cu asalt mijloacele de trasport public, tinerii experţi în furtul de scutere şi cei abili în mânuirea răngii pentru devalizarea apartamentelor.

În fine sunt "prădătorii de aur roşu", romi specializaţi în procurarea de cupru şi de metale valoroase, care pleacă la drum cu un rucsac pe umăr şi cu cleşti în buzunar. În timp ce "lucrătorii" sunt plecaţi, copiii rămaşi în tabăra de barăci se joacă printre sacii coloraţi de gunoaie. La mică distanţă bărbaţii joacă biliard într-un bar improvizat unde se strâng legături familiale şi se încheie afaceri în faţa unui pahar cu bere.

Reîntoarcerea în masă în tabără are loc numai când se lasă noaptea şi se fac socotelile cu şefii. Cei care au lucrat prost aducând puţine monede sau o pradă neînsemnată, sunt pedepsiţi. Puţine scuze, este legea de pe Lungo Stura şi cei care se opun pot chiar să-şi piardă viaţa. I s-a întâmplat lui Vasile Doicescu, zidar de 40 de ani fără antecedente penale, care a murit ars de viu în ziua de Paşte din 2008 fiindcă nu s-a supus regulilor supreme ale mahalalei.

Fără lege

Ordinea aparentă impusă cu forţa bâtei nu este valabilă însă în afara taberei. De mai multe ori în ultimii ani poliţia a trebuit să intervină pentru a calma încăierări dintre românii de pe Lungo Stura şi slavii din tabăra învecinată, autorizată de primărie. Se ceartă uneori din motive pasionale şi mai frecvent pentru afaceri. Provocări, ameninţări reciproce de răzbunare care se încheie cu lovituri de bâtă şi chiar şi cu ceva focuri de armă. Apoi revine calmul aparent; cineva se impune, cineva se supune şi răniţii dintr-o parte şi cealaltă, odată duşi la spital, aproape întotdeauna refuză să depună plângere. Este clar că legea italiană nu este bine acceptată în cadrul taberei. Zona este off limits şi poliţia ştie. Iniţiativele agenţilor singuri sunt în mod absolut nerecomandate după ce în 2007 o patrulă a riscat linşajul pentru că a urmărit o maşină până pe străduţele noroioase ale taberei. În schimb, se fac descinderi organizate, care uneori au dus la descoperirea de marfă furată gata să fie expediată în România: haine, material de construcţii şi electronice, ceva scutere.

Epidemii şi deşeuri

Noaptea în tabără se aud urletele beţivilor şi muzică din est. Se ceartă şi petrec la câţiva paşi unii de ceilalţi, în timp ce rezidenţii din cartierul Barca se plâng din cauza gălăgiei şi a fumului negru şi a mirosului de cauciuc ars care se simte din tabără odată cu lăsarea întunericului. "Prădătorii de aur roşu" curăţă cuprul găsit în oraş separându-l de teaca de cauciuc, provocând în acest fel fumuri toxice care în funcţie de cum bate vântul pot ajunge chiar şi la Falchera şi la Barriera di Milano. Ignoranţa şi cotaţiile acestui metal fundamental pentru construcţii pe piaţa neagră (până la 10 euro kg) fac să treacă pe planul secund efectele nocive asupra sănătăţii.

Între timp tabăra continuă să crească în ciuda puţinelor grupuri de plecaţi care, sătui să trăiască în mijlocul şoarecilor şi a violenţei, se duc să ocupe terenuri în altă parte. Pentru cei care în schimb rămân pe Lungo Stura Lazio, urgenţa nu cunoaşte anotimpuri. Iarna cele mai riscuri sunt incendiile, care pot izbucni în interiorul mahalalelor din cauza sobelor aprinse, şi aluviunile, care fac să se ridice dintr-o dată nivelul râului ajungând să spele măture cele mai apropiate de râu.

La fiecare viitură Protecţia Civilă evacuează în grabă zona însă imediat ce râul intră în matcă viaţa în tabără redevine ca cea dinainte, aşteptând anotimpul frumos care aduce însă în mod inevitabil alte probleme. Copiii se aruncă în râul poluat pentru a scăpa de căldura de iulie care transformă imensa cantitate de gunoi prezentă în mahala într-o bombă ecologică, un focar de epidemii. Tocmai deşeurile, grămadă amorfă care înconjoară şi scufundă cocioabele, cele care sunt mutate din când în când pentru căutarea unui alt spaţiu de locuit, reprezintă problema principală a taberei.

Cu ajutorul voluntarilor, în trecut au fost organizate operaţiuni de curăţenie care au permis ducerea de acolo a sute de tone de gunoaie. Apoi banii Primăriei s-au terminat şi gunoiul s-a întors în tabără chiar mai mult decât înainte. În munţii de gunoaie se află de toate: saci de plastic, aparate electrocasnice vechi, mobile, saltele, cauciucuri de camion, fiare ruginite şi chiar şi azbest. Dar există şi bănuiala că gunoaiele obişnuite ascund deşeuri toxice, deosebit de nocive.

"Ar trebui evacuaţi", spun rezidenţii de la Barca, acum exasperaţi. Numai că majoritatea ocupanţilor din tabără sunt cetăţeni comunitari care nu pot fi trimişi acasă. Astfel atitudinea administraţiei locale în privinţa chestiunii celor două mii de romi pare cel puţin pentru moment orientată să nu trezească câinele care doarme. Cel puţin până la următoarea viitură, până la următorul focar de TBC, până la următorul episod de violenţă.