in

Torino, o româncă și un italian, arestați după ce au cerut 50.000 de euro pentru a nu-l omorî pe un bărbat

O româncă de 25 de ani a fost arestată în Italia după ce a dat buzna în casa unui bărbat, însoțită de un italian de 35 de ani, pe care l-au bătut și jefuit, după care i-au apelat mama și i-au cerut bani în schimbul vieții fiului ei.

Românca și partenerul ei italian au dat buzna în casa bărbatului, unde l-au lovit în cap cu coada de la o o mătură, l-au amenințat și i-au furat două telefoane mobile. Ulterior, aceștia i-au contactat mama și i-au cerut 50.000 de euro ca să-l lase în viață.

Victima, un tânăr din Beniasco, Torino, a mers prima dată la poliție în octombrie 2019, să reclame atacul petrecut în propria locuință. Ulterior, polițiștii au aflat că în perioada octombrie-decembrie 2019, cuplul format din româncă și italianul de 35 de ani a continuat să-l amenințe pe bărbat și chiar a ajuns să-i amenințe mama cerându-i 50.000 de euro, pentru că altfel îl omoară.

Potrivit anchetatorilor, românca și partenerul ei italian, ambii cu antecedente în prostituție și trafic de droguri, s-au prezentat mai întâi la casa bărbatului, unde l-au lovit în cap cu coada de la o mătură, l-au amenințat și i-au furat două telefoane mobile, scrie torinotoday.it.

Apoi, cei doi au contactat-o ​​pe mama victimei și au amenințat-o că îi vor ucide fiul dacă acesta nu își va achita o datorie, plătindu-le 50.000 de euro. Cei doi au fost reținuți de polițiști și sunt acuzați de fapte de violență, jaf și șantaj.

Înscrie-te pe pagina noastră de Facebook: GAZETA ROMÂNEASCĂ

Italia, terapiile intensive la limită, Conte pregătește noul decret cu restricții de Sărbători, vacanțe LIMITATE, fără petreceri și excursii

Partidul Ecologist Român cere interzicerea intrării lui George Soros în România şi o anchetă privind ong-urile finanțate de acesta