Exploatau câţiva infirmi constrângându-i să cerşească la intersecţiile din Torino. Cinci români au fost depistaţi şi arestaţi zilele trecute de Echipa investigativă anti-trafic a Poliţiei municipale cu acuzaţia de ţinere în sclavie şi trafic de fiinţe umane.
Victimele erau patru conaţionali de-ai lor, cu mutilări grave, care erau obligaţi să cerşească de la 8 la 20, pe orice vreme. Li se acorda numai o pauză scurtă pentru a mânca, o masă luată în grabă, pe jos. Unul dintre ei, fără braţe, era obligat să mănânce fără niciun ajutor, cu mâncarea aşezată pe un mic zid din staţia de autocare de pe corso Vittorio Emanuele.
“Munca” lor era exploatată de o familie întreagă: tatăl la şefie, cei trei copii (doi băieţi şi o fată), pe lângă o altă rudă care avea rol de “controlor”. Potrivit anchetei, banda încasa banii obţinuţi din cerşit de două ori pe zi, asigurându-se că infirmii nu-şi ţineau nimic din ce au “câştigat”: “La întoarcerea de la cerşit erau percheziţionate şi puse să sară pentru a vedea dacă au ascuns vreo monedă”, se spune în documentele anchetei.
Ancheta operaţiunii botezată “Free to life” au început în septembrie anul trecut. Poliţia municipală a reuşit să identifice exploatatorii datorită unei munci de observare desfăşurată în principal cu ajutorul fotografiilor şi înregistrărilor video. Judecătorul pentru investigaţii preliminare din Torino a confirmat deja toate arestările.