in

Tot mai multe TIR-uri pline cu refugiați, camion cu 32 de persoane descoperit la frontiera cu Ungaria – VIDEO

Tot mai multe TIR-uri pline cu refugiați. Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Nădlac II au depistat treizeci și doi de cetăţeni din Siria, Irak și Turcia, care au încercat să treacă ilegal frontiera în Ungaria, ascunşi într-un automarfar încărcat cu profile de aluminiu.

În data de 16.02.2022, la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră, pe sensul de ieşire din ţară, un cetăţean bulgar, aflat la volanul unui automarfar înmatriculat în Bulgaria.

TIR-uri pline cu refugiați

Acesta transporta, conform documentelor de însoţire a mărfii, profile de aluminiu pentru o societate comercială din Germania.

În urma efectuării controlului amănunţit al mijlocului de transport, au fost descoperiți, ascunși în compartimentul pentru marfă printre profilele de aluminiu, treizeci și doi de cetățeni străini.

Persoanele au fost preluate și transportate la sediul sectorului pentru cercetări unde, în urma verificărilor, poliţiştii de frontieră au stabilit că sunt cetăţeni din Siria, Irak și Turcia.

În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări în vederea stabilirii întregii activități infracționale, urmând ca la finalizare să fie dispuse măsurile legale care se impun.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
a patra doză Italia

A patra doză de vaccin în Italia, în examinare la Agenția Medicamentului pe 25 februarie

anulare certificat

Italia începe să renunţe treptat la certificatul verde, procesul de eliminare va începe pe 31 martie