Se prostituau în toaletele gării sau în trenurile garate, dar și la domiciliul clienților. Majoritatea sunt minori români de etnie romă. Un cerc de prostituție de minori a fost anihilat pe 21 mai de către poliție la Termini, gara principală de la Roma. Operațiunea s-a numit Meeting Point, pentru că gara era tocmai punctul de întâlnire.
Tinerii sunt romi cu vârstele între 13 și 17 ani, iar clienții – bărbați între 35 și 80 de ani. Printre ei, chiar și un preot de 68 de ani paroh la două biserici din provincia Viterbo.
”Am executat șapte mandate de arestare preventivă din opt, având în vedere că o persoană este de negăsit. Un mandat de arestare preventivă în închisoare și restul la domiciliu. Cinci persoane au fost arestate la Roma, una la Rieti și o alta la Vigevano în provincia Pavia. Și în total sunt 17 anchetați”, a explicat Emanuele Fattori, directorul sectorului operativ al Poliției Feroviare Roma Termini.
Tinerii se prostituau în apropierea peroanelor și a magazinelor din gară. Chiar și ziua. Pentru câțiva euro, între 10 și 50, se duceau cu clienții în toaletele gării și chiar și în trenurile care staționau. Camerele de luat vederi au ajutat Poliția Feroviară să identifice persoanele implicate. Există fotografii, filmări și interceptări telefonice.
”Infracțiunea de prostituție a minorilor confirmă că fenomenul, și prin deosebita sa gravitate și repulsie pe care o provoacă – afirmă Sandra Zampa, deputată Pd și vice-președintă a Comisiei bicamerale pentru Copii și Adolescenți – trebuie urmărit cu atenție de către instituții și, în special, de cei care au la suflet viitorul minorilor”.
Preot arestat
Don Dino, preotul pedofil, pe numele lui adevărat Placido Greco oferea, plătea mai bine decât alți clienți. În casa preotului a fost găsită o arhivă de pornografie infantilă: fotografii, filmări, fișiere cu tineri surprinși în imagini lipsite de echivoc. Don Dino scria și romane pornografice, sub pseudonim.
Preot la Vallebona și Montecalvello, fusese transferat de la Cosenza după câteva probleme cu justiția.
Dar nu este singurul preot implicat în anchetă. Un fost preot, originar din Toscana, a fost de asemenea denunțat.
Tarifele
Altuia de 17 ani, tot român, i-a oferit 40, pentru un raport sexual consumat la bordul unuia dintre trenurile în staționare. Ceilalți frecventatori ai cercului de prostituție le dădeau mult mai puțin băieților ”de viață”.
«E unul fix care vine la mine cu 10 euro și-l păstrez, ai înțeles, chiar voiam să ți-l arăt, poate mergeai și tu!», spune un anchetat unui alt client. Pentru că acești profesioniști, pensionari, comercianți în căutare de sex cu minori printre șinele din Termini deseori se cunoșteau și se distrau vorbind despre propriile prestații sexuale.
Mărturii șocante
Mărturiile victimelor foarte tinere implicate în cercul de exploatare din zona gării: «Ne dădeau între 20 și 50 de euro de fiecare dată». «O dată mi-a cerut să merg în vacanță cu el», povestește un băiat de 16 ani, prima victimă a prelatului.
«Îmi plăceau mașinile, el a spus că are mai multe, m-a plimbat cu una», spune în schimb altul de 17. Unul dintre minori a fost cel care l-a recunoscut, în fotografie, în timp ce era audiat de anchetatori. «În gară umblă pe scările rulante, pe peronul spre Fiumiciuno… a venit în față la Mc Donald’s cu mașina, ne-am dus să mâncăm și după m-am dus la el acasă… mi-am spălat puțin mâinile, ne-am dus în pat și am plecat».
”Frecventez zilnic Gara Termini, întrucât îmi procur banii necesarii să mă întrețin, oferind clienților din gară ajutor la cumpărarea biletelor de la automatele de bilete. Înainte să împlinesc 18 ani, adică acum patru luni, mi s-a întâmplat să fiu aproape întotdeauna în apropierea ieșirii pe care ați menționat-o (peronul 29, unde, potrivit investigatorilor ar fi avut loc majoritatea întâlnirilor sexuale) cu diferiți bărbați care frecventează gara și care știu că sunt homosexuali. Cu câțiva dintre ei am avut raporturi sexuale cu plată, între 20 și 30 de euro”. Aceasta este declarația unui tânăr, un țigan din tabăra de romi din Aprilia, interogat pe timpul unei audieri protejate la procuratură.
Confesiunea adolescentului (și cea a celorlalți, adolescenți cu vârstele între 13 și 17 ani) este în ordonanța judecătorului care, pe 21 mai, a dus la arestări.
Faptele au avut loc între 2012 și 2014 între via Giolitti și piazza Cinquecento și, deseori, tocmai în Gara Termini, în pasaje subterane și toalete publice, în coridoare și galerii, de la peron la peron. Camerele de luat vederi instalate au ajutat poliția feroviară să identifice persoanele implicate.
«M-a pus să fac duș. Am ieșit, ne-am dus la un restaurant și apoi m-am dus la tren și m-am dus acasă. M-am dus o singură dată cu el, ne-am dus cu motocicleta la Albano. Acest domn spunea că-l cheamă Stefano. Acești clienți, iată, unii sunt din Castelli», mai povestește unul dintre băieți.
O povestire rece, uneori înfiorătoare: «S-a întâmplat de trei ori: acasă, o dată la toaleta din tren pe peronul 29, o dată în toaleta de la peronul 16… îmi dădea 40 sau 50 de euro».
«Odată am avut și eu un raport cu el. S-a întâmplat vara aceasta în toaleta barului care se află lângă restaurantul Mc Donald’s de pe via Giolitti, toaleta se află la subsolul barului, el mi-a cerut să-i fac… la final mi-a dat 25 de euro»…
«Se prostituau chiar și în Biserică»
Dar nu este singurul preot, potrivit unei mărturii din actele anchetelor, cea a unei femei care se prostitua în zonă: «Este un preot care acum doi sau trei ani lucra la biserica Santa Maria degli Angeli din Piazza Repubblica – sunt sigură de afirmațiile mele întrucât la acea vreme lucram încă ca prostituată tocmai în zona citată – și, în unele ocazii, seara, am observat că la acesta intrau băieți români printr-o intrare secundară a clădirii. Apoi, schimbând câteva cuvinte cu unul dintre acei băieți, am înțeles că bărbatul le plătea 20 de euro pentru a consuma raporturi sexuale», a povestit aceasta.
Roma, familie de români și-a vândut copila unui pedofil
Profesorul sicilian care abuza de copii români, CONDAMNAT LA ÎNCHISOARE
Plaja din Tor San Lorenzo, lângă Roma, român acuzat de pedofilie, la un pas de a fi linşat