Crimă oribilă la Nereto, în provincia Teramo (Abruzzo). O româncă s-a dus acasă în pauza de prânz și a fost ucisă de partenerul ei, tot român, care a fugit, fiind prins câteva ore mai târziu.
Mihaela Roua, 32 de ani, mamă a unei fetițe de 6 ani, a fost înjunghiată mortal, probabil în urma unei conflicte domestice violente. Alarma a fost dată de angajatoarea ei, proprietara unui magazin de cămăși din Corropoli, în Teramo, intrigată de absența femeii după pauza de prânz și de faptul că nu a răspuns la telefon. S-a întâmplat miercuri, 9 octombrie.
„Eu am vorbit cu ea până la ora 12:24 când mi-a făcut un apel video fiindcă termina o comandă care trebuia expediată. Apoi, la 13:30 nu s-a prezentat la serviciu și după ora 14:00 colegii au început să se îngrijoreze, așadar au venit la clădirea unde Mihaela locuia, pentru a vedea dacă e mașina parcată, dacă se simte rău, dar nu le-a deschis nimeni.
După aceea, pe la ora 16:30 eu mă întorceam de la Cesena și am venit direct la carabinieri să denunț dispariția, tocmai pentru a putea deschide ușa apartamentului și pentru a vedea ce s-a întâmplat”, a declarat angajatoarea româncei, potrivit observator.tv.
Vecinii au auzit țipetele care, la ora prânzului, veneau din casa Nereto, unde femeia locuia împreună cu partenerul și fiica.
Pompierii au spart ușa pentru a intra în apartamentul de la etajul patru din clădirea din Viale Europa, unde au găsit cadavrul. Femeia a fost ucisă cu mai multe lovituri de cuțit pe corp și abdomen. Arma crimei, un cuțit de bucătărie, a fost găsită în casă.
Anchetatorii l-au arestat seara târziu pe partenerul femeii, Cristian Daravoinea, 36 de ani, român care lucrează ca șofer pe Tir într-o companie alimentară. Era plin de sânge, pe faleza din Tortoreto. Carabinierii cercetează crima.
Bărbatul și-a recunoscut fapta la interogatoriu. ”Voia să mă părăsească, de asta am ucis-o”, a declarat el.
Înscrie-te pe pagina noastră de Facebook: GAZETA ROMÂNEASCĂ