Un român de 58 de ani, Ion Voinea, a fost arestat la Catania (Sicilia), fiind acuzat că şi-ar fi înjunghiat mortal fiul vitreg, Georgian Iancu, de 21 de ani. Tânărul a fost “pedepsit” pentru că ar fi încercat să-şi apere mama, pălmuită de Voinea, în faţa fiului ei.
Agresiunea a avut loc duminică seară, în zona San Giuseppe la Rena din Catania, într-un edificiu părăsit, în care trăiau mai multe familii, în condiţii degradante. Georgian Iancu şi tatăl său vitreg lucrau doar din când în când, ca zugravi, iar mama tânărului era menajeră la o familie de italieni. Martorii spun că cei trei obişnuiau să consume băuturi alcoolice şi să se certe între ei.
Motivul agresiunii, conform unei prime reconstituiri, este unul banal: Voinea i-ar fi cerut femeii o ţigară, dar aceasta i-a răspuns că “ţigările s-au terminat”. Nemulţumit de răspunsul primit, bărbatul ar fi pălmuit-o pe româncă. Georgian Iancu a sărit în apărarea mamei, lovindu-şi tatăl vitreg. După câteva momente, Voinea a ripostat, înjunghiindu-l mortal pe tânăr.
Iniţial, cei prezenţi nu şi-au dat seama de gravitatea loviturii. Apoi, femeia şi-a dat seama că tânărul nu se mişcă, şi a sunat la 113. Între timp, agresorul a fugit de la locul faptei, dar fost prins abia spre dimineaţă de către poliţişti, în gara din localitate.