Menu
in

Incident nocturn într-o localitate din Veneto: Tânăr român provoacă haos și ajunge la psihiatrie

Tânăr român provoacă haos și ajunge la psihiatrie. A fost o noapte dificilă de sâmbătă pentru forțele de ordine din Trecenta, o comună din provincia Rovigo, regiunea Veneto, unde un tânăr cetățean român a creat haos. Inițial, acesta a riscat să își dea foc la casă, iar apoi, la sosirea echipelor de intervenție, a fugit în sat, declanșând o adevărată vânătoare pentru a-l opri. În cele din urmă, tânărul a fost prins de militari și internat la secția de psihiatrie a spitalului din Rovigo pentru a primi îngrijiri și tratamente adecvate.
>>> Tragedie în Caserta, român de 23 de ani moare împreună cu alte două persoane într-un accident grav la Villa Literno

Tânăr român provoacă haos și ajunge la psihiatrie

Potrivit ilgazzettino.it, incidentul a avut loc sâmbăta trecută, în localitatea Berguerina. Tânărul și-a incendiat locuința, dând foc unei saltele. Intervenția promptă a pompierilor a salvat casa și a limitat pagubele. Însă, la sosirea acestora, tânărul a fugit, iar carabinierii au fost nevoiți să gestioneze o situație de mare risc, având în vedere comportamentul imprevizibil și antecedentele sale.

În urmă cu câteva zile, familia tânărului alertase carabinierii din cauza stării sale agitate. La vederea militarilor, tânărul a luat o pușcă cu aer comprimat și a tras în direcția acestora. Anterior, el folosise o drujbă pentru a provoca pagube mașinilor din zonă. Doar sângele rece și profesionalismul carabinierilor au prevenit o tragedie. Arestat și prezentat în fața judecătorului, tânărul a fost eliberat cu măsura de arest la domiciliu.
>>> Român arestat la Bologna, a încercat să dea foc unei biserici de trei ori. „Să sară-n aer”

În noaptea de sâmbătă spre duminică, tânărul a comis din nou acte de vandalism, fiind ulterior transferat la secția de psihiatrie a spitalului orășenesc pentru tratament.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 1 In medie: 5]
Exit mobile version