Menu
in

Spaima șantierelor din Italia: furturi de sute de mii de euro, mai mulți români arestați, după un an de urmăriri ale carabinierilor

Mai mulți români acuzați de furturi de sute de mii de euro, de pe șantiere din Italia, au fost reținuți în urma unei acțiuni în forță a autorităților italiene. Carabinierii au avut nevoie de aproape un an pentru a-i prinde pe cei șase români. Românii ar fi dat lovituri pe 14 șantiere din Italia. Prima lovitură ar fi fost dată în vara anului trecut.

L. V. M., 41 de ani, S. I., 64 de ani, S. S., 32 de ani, și E. G. C., 44 de ani, au fost arestați, în timp ce alți doi membri ai grupării sunt cercetați penal sub control judiciar și trebuie să se prezinte în fiecare zi la poliție

Conform observatornews.ro, carabinierii din Latina, Anzio și Aprilia și-au unit forțele pentru a-i prinde pe cei șase suspecți. Românii sunt acuzați că au format o grupare care a devenit spaima șantierelor din Italia.

Românii ar fi dat nu mai puțin de 14 lovituri într-un timp relativ scurt de timp, furând de fiecare dată bunuri cu valoare cuprinsă între 50.000 și 150.000 de euro. Prima lovitură, una de 100.000 de euro, ar fi fost dată în vara anului trecut, pe un șantier din Borgorose.

Românii furau tot ce le pica în mână, de la camioane și excavatoare până la ciocane pneumatice, clești și alte ustensile. Primele arestări în acest caz au fost făcute în Nepi, la începutul anului, când carabinierii au interceptat o mașină în care se aflau doi români și o poloneză, toți membri ai grupării infracționale care a devenit spaima șantierelor din Italia.

O mare parte din bunurile furate au fost recuperate și înapoiate proprietarilor.

Înscrie-te pe pagina noastră de Facebook: GAZETA ROMÂNEASCĂ

https://ziarulromanesc.at/si-in-vremuri-de-pandemie-mor-romanii-in-padurile-austriei-accident-la-locul-de-munca-barbat-de-47-de-ani-lovit-mortal-de-un-copac/
Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version