Menu
in

Solidaritate internaţională cu româncele sclave din Ragusa, unele ţări nu mai cumpără roşii din Sicilia

Primarul din Vittoria a spus că există deja ţări care, în semn de protest faţă de abuzurile la care sunt supuse româncele, nu mai vor să cumpere roşii de acolo. Dar sunt şi italieni care, îngroziţi de suferinţa miilor de românce, nu mai cumpărăr roşii siciliene.

Iată o scrisoare publicată recent în “Il Giornale”: «Am citit acum câteva zile într-un ziar ştiri înfiorătoare privind viaţa şi sclavia muncitoarelor, românce prin naştere, care cultivă roşii în serele din Sicilia, care apoi ajung în supermarket-urile noastre. Aş dori să fac o obiecţie: acele roşii îmi stau în gât. De acum înainte voi cumpăra numai roşii lombarde sau olandeze.

Muncitoarele agricole, pe lângă faptul că sunt exploatate şi plătite puţin şi cazate prost, se simt constrânse să accepte “invitaţiile” patronului la petreceri porno. Şi apoi se duc să avorteze. Nici măcar nu se gândesc că ar putea să înregistreze cu telefonul mobil probe şi apoi să le ducă carabinierilor pentru a-i denunţa pe cei care comit şi infracţiunea de inducere în prostituţie.

Mă impresionează şi dispreţul demonstrat de aceşti bărbaţi pentru demnitatea lor, ca şi cum responsabilitatea pentru consecinţele propriilor acţiuni nu le revine lor, care presupun au mai mult de 14 ani. Cine i-a educat pe aceşti bărbaţi?»

Elena Passerini, Milano Il Giornale, 29 octombrie


Oroare pe câmpurile din Ragusa, românce exploatate şi violate, denunţul revistei L’Espresso

Cazul miilor de românce violate în Sicilia a ajuns în Corriere: 6 avorturi pe săptămână. „Românii nu constituie o comunitate capabilă să se apere”

Cazul româncelor din Sicilia: politicienii italieni, interpelări în Parlament

Românce sclave la Ragusa, MAE: Ambasada şi Consulatul au demarat verificări, în regim de urgenţă, dar nu s-au înregistrat plângeri ale victimelor

Româncele sclave din Sicilia, reacţii: Scrisoare deschisă adresata preşedintelui şi candidaţilor la funcţia de preşedinte

Românce sclave în Sicilia, Leontin Cojocea (CASCRI) a prezentat un DENUNȚ la Parchetul din Ragusa

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version