Menu
in

Șofer român de camion, prins cu nereguli la tahograf, amendat cu aproape 2.000 de euro în Italia

Neregulile au fost descoperite marți, 8 septembrie, de Poliția Rutieră după ce camionul frigorific condus de român, R.S. în vârstă de 52 de ani, s-a ciocnit violent cu un alt vehicul greu care se afla în față.

Accidentul s-a produs în jurul orei 8:00 dimineața pe autostrada A7, între Bolzaneto și ieșirea Genova Vest.

Din fericire, nimeni nu a fost rănit în urma coliziunii, însă avariile majore suferite de cele două camioane i-au obligat pe șoferi să se retragă într-o zonă de odihnă.

La scurt timp a intervenit o patrulă a Poliției Rutiere din Genova Sampierdarena pentru a oferi asistență, a constata daunele și a verifica vehiculele.

Astfel, agenții au descoperit că tahograful montat pe camionul românului, angajat al unei firme milaneze, era manipulat pentru a înregistra în mod eronat orele de condus și de odihnă ale șoferului.

Românul, care nu este prins pentru prima dată cu asemenea nereguli (a fost sancționat în 2016 la Milano din același motiv), a rămas fără 10 puncte de pe permisul auto și a primit o amendă de 1.736 de euro pe care trebuie să o plătească în 60 de zile, informează genova24.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version