in

Siracusa, italian exasperat de setea de bani a iubitei românce. ”Dă-mi 500 de euro sau îţi ard casa”

Pretindea bani de la fostul iubit, ameninţându-l că-i va incendia casa.

Mariana Colac (foto), româncă de 31 de ani, de ani de zile în mod stabil rezidentă în Italia, a fost arestată la Palazzolo Acreide (provincia Siracusa) în flagrant delict de şantaj. Victima continuelor şantaje este un crescător de animale de cincizeci de ani, care s-a adresat unităţii locale a carabinierilor, exasperat de continuele şi nejustificatele cereri de bani din partea femeii cu care întreţinuse o relaţie sentimentală care s-a încheiat vara trecută.

Bărbatul a povestit că a început o relaţie sentimentală cu Mariana Colac în luna februarie 2014, după ce a cunoscut-o într-un bar din Siracusa. Imediat femeia a început să-i ceară sume de bani necesare, după spusele sale, pentru a se duce periodic în România din diferite motive, ultimul fiind înmormântarea mamei.

Însă de-a lungul lunilor cererile au devenit tot mai frecvente şi presante fiind însoţite, în caz de refuz, de reacţii violente şi agresive. De aceea, bărbatul a decis vara trecută să pună capăt relaţiei care deja degenerase: însă în urma acestei decizii ale sale femeia a devenit şi mai agresivă, începând să alăture continuelor cereri de bani ameninţări, chiar şi cu moartea, împotriva bărbatului şi a rudelor sale.

Victima, pentru a nu-şi alarma familia, gândindu-se că poate rezolva de unul singur situaţia, a plătit mereu, predând în mod continuu mici sume de bani numai ca să liniştească femeia.

Însă chinul a devenit insuportabil şi bărbatul, în urma unei alte cereri însoţită de altă ameninţare cu moartea, începând să se teamă în mod concret pentru siguranţa sa şi a familiei sale, a decis să se adreseze carabinierilor din Palazzolo Acreide: 500 de euro suma cerută de data aceasta, „… altfel ard casa, pe tine şi pe surorile tale…”.

Militarii, odată strânse toate informaţiile necesare, au organizat imediat un serviciu special de supraveghere şi filare pentru a verifica cele denunţate şi a putea proceda în consecinţă rapid.

Întâlnirea a fost stabilită în dimineaţa de 1 februarie la gara din Siracusa: odată urcată la bordul maşinii victimei, femeia l-a agresat imediat verbal cerându-i banii la care s-au înţeles, reiterând obişnuitele ameninţări. În acest punct au intervenit carabinierii care au blocat-o pe Colac Mariana care, dându-şi seama ce se întâmpla, a lăsat să cadă în habitaclul maşinii banii în a căror posesie intrase cu puţin timp înainte.

A fost dusă la cazarmă şi declarată în stare de arest.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Isărescu, șocat de miliardele ţinute la saltea de românii din diaspora: ”Să aducem acești bani în țară”

Crezi că partenerul tău are o relație? Iată 13 dintre semnele evidente care ar trebui să-ți trezească bănuieli