in

Și-a ucis soțul italian cu opt lovituri de cuțit și apoi i-a tăiat penisul, româncă din Modena pedepsită cu 10 ani de ospiciu

Verona Popescu, în vârstă de 50 de ani, va sta 10 ani într-un centru de reabilitare pentru pacienții psihiatrici (REMS), au decis judecătorii din Modena. În iunie anul trecut, la Modena, și-a înjunghiat mortal soțul, Claudio Palladino, în vârstă de 63 de ani, apoi i-a tăiat penisul. Femeia nu era în deplinătatea facultăților mintale și va sta într-un ospiciu.

Îndoielilor privind luciditatea femeii au apărut imediat după crimă, când, după ce a chemat poliția, ea a declarat că i-a tăiat organul soțului pentru că era „contaminat“. Decizia judecătorului se bazează pe un raport al expertului psihiatric, în care incapacitatea psihică a fost deja stabilită. Popescu este deja în structura psihiatrică și va fi investigată la fiecare șase luni, anunță Ansa.

Bărbatul a fost ucis cu opt lovituri de cuțit în torace și abdomen, în timp ce ea pregătea micul-dejun la șase dimineața, ca în fiecare zi. Apoi i-a tăiat penisul, tot cu același cuțit de bucătărie. Apoi criminala a sunat la 113: «Veniți, tocmai mi-am ucis iubitul!». A fost arestată practic în flagrant, cu acuzația de omor voluntar agravat.

Când au ajuns polițiștii la fața locului, la periferia Modenei, l-au găsit pe bărbat, director al firmei Manitou Italia din Castelfranco Emilia (care produce mașini profesionale de manipulare a mărfurilor), într-o baltă de sânge. Era deja mort.

Ea era îmbrăcată și aranjată, se spălase complet de sânge și a mărturisit crima imediat.

Femeia a furnizat elemente concrete și detaliate privind dinamica omorului. Privind mobilul crimei, anchetatorii nu au găsit răspunsuri. Procurorul-șef, după interogatoriul care s-a desfășurat la chestură a vorbit de o reconstituire «științifico-fantastică».

Cuvintele femei au fost caracterizate de o confuzie mentală. Aceasta povestea despre ”pete și semne pe piele” datorate ”contaminării apei și aerului”. Verona Popescu a cerut agenților sosiți la fața locului să examineze organele genitale ale bărbatului, arătându-se sigură că erau ”contaminate”.

 

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 8 In medie: 3.5]

EXCLUSIV – Mama româncei crucificate de un italian la Firenze: ”Nu-l voi ierta niciodată pe asasin!”

Reporter italian într-un magazin românesc din Bari: ”Porcul are un gust diferit de cel care se găsește în Italia”