in

Și-a pus fetele minore să se prostitueze, româncă din Italia condamnată la 11 ani de închisoare

 Actualitate ItaliaȘi-a pus fetele minore să se prostitueze, o româncă a fost condamnată la Genova la aproape 11 ani de închisoare. Femeia a ales procedura simplificată de judecată.

Și-a pus fiica de 15 ani să se prostitueze, cu complicitatea noului ei partener. Femeia, cetăţeană română în vârstă de 44 de ani, a negociat servicii cu clienţii în timp ce tatăl vitreg o însoţea la întâlniri.

Și-a pus fetele minore să se prostitueze – Femeia a fost condamnată la 10 ani și opt luni cu procedură simlificată, în timp ce partenerul ei a ales procedura ordinară, scrie ANSA.

Investigațiile echipei mobile, coordonate de procurorul Valentina Grosso, au constatat că fata a încercat să fugă de acasă de două ori, dar mama ei a căutat-o ​​mereu și a adus-o acasă. Anchetatorii au arestat-o ​​pe femeie în 2021 sub acuzația de prostituție agravată cu minori.

Prostituție cu românce în Agrigento, arestări și dezvăluiri incredibile: „Le puneau să se prostitueze și pe soacre”

Cealaltă fiică, forțată și ea să se prostitueze

Anchetatorii descoperiseră că și cealaltă fiică fusese forțată să se prostitueze pe când era minoră. Mama i-a făcut reclamă pe site-urile de escorte și și-a prezentat fiica ca fiind o tânără de 20 de ani. Tot în cursul anchetei, ofițerii au descoperit că mama număra prezervative pentru a-și da seama câte raporturi avea fata pe zi.
„Ai folosit foarte multe și trebuie să aduci mulți bani”, au inteerceptat-o anchetatorii spunându-i fiicei la telefon. Femeia și-a forțat fiica să aibă un act sexual neprotejat pentru a obține mai mulți bani.

Sicilia, fetiță de 13 ani, obligată de propria mamă să se prostitueze, arestați 6 ”clienți” ai minorei – VIDEO

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
zidar arestat

Italia, zidar de 28 de ani arestat după ce a recunoscut că a bătut o fetiță de NOUĂ LUNI, fiica partenerei sale: ”Nu am fost eu. Nu-mi pot explica”

Se prăbușește în atelierul său, în fața clienților: Roberto, 53 de ani, încă o victimă a unei „boli neașteptate”