in

Sfârşit cumplit pentru o mamă ucraineană de 23 de ani: a murit carbonizată într-un apartament din Napoli

Sfârşit cumplit în Italia pentru o mamă ucraineană în vârstă de 23 de ani. Anastasiia a fugit de război împreună cu fetiţa ei de 5 ani, dar a sfârşit carbonizată într-un apartament din Napoli. Acuzat de moartea tinerei este iubitul ei Dmytro, de asemenea ucrainean, care, potrivit fiicei victimei, nu a ajutat-o ​​nici pe ea, nici pe cea care i-a dat viaţă.

Dmytro T., de 26 de ani, descris ca fiind o persoană dependentă de alcool și deosebit de geloasă, a fost reținut pe 17 martie. Potrivit ANSA, carabinierii i-au dat de urmă la Acerra, în Napoli, în timp ce se afla la bordul unui Fiat 500.

Ar fi încercat să deturneze ancheta, declarând că nu se afla în apartamentul în care a avut loc tragedia. A negat chiar şi relația cu victima. L-au contrazis, însă, declaraţiile fiicei Anastasiei Bondarenko, dar şi mesajele şi fotografiile găsite pe telefonul său mobil.

Acum, tânărul se află în închisoare şi este cercetat pentru omor.

Sfârşit cumplit pentru o mamă ucraineană

În 10 martie, fetiţa Anastasiei a fost prima care a observat incendiul care izbucnise în casă. Mama ei se afla în baie, iar iubitul tinerei, Dmytro, era într-o altă cameră. Copila a fost cea l-a alertat pe bărbat, l-a luat de mână şi l-a dus în bucătăre.

În acel moment, însă, tânărul, deși a observat flăcările, ar fi rămas indiferent. Este mărturia înfricoșătoare făcută în ședință protejată de fetița de 5 ani, și raportată în ordonanța de validare a arestării pentru tânărul de 26 de ani, în care tânărul este acuzat că ar fi incendiat intenţionat casa.

Declaraţia copilului a fost fundamentală pentru a obține o confirmare ulterioară a prezenței lui Dmytro în apartament.

În ciuda vârstei fragede, fetița însăși a acționat pentru a încerca să-și salveze mama.

Micuţa a retrăit acele clipe dramatice. Pe Anastsiia incendiul a surprins-o în baie şi nu s-a mai putut salva. Copila l-a implorat pe Dmytro să-i salveze mama, însă individul a ieşit din casă, lăsându-şi iubita şi pe fiica acesteia pradă flăcărilor.  

Deşi speriată, a alergat după ajutor. Mărturia Olevei Donchack, o femeie care locuieşte în aceeaşi clădire, a fost de asemenea extrem de importantă, ajutându-i pe anchetatori să reconstituie iadul acelei zile. Este rusoaică, dar vorbește și ucraineană. De aceea a reușit să înțeleagă cuvintele disperate ale micuței, care îi cerea să-i salveze mama prinsă de flăcări. 

„Salvează-mi mama”, mi-a spus ea, am întrebat-o în limba ei ce se întâmplă și ea a continuat să țipe „Fugi, salvează-mi mama” de câteva ori.

Mama tinerei a venit în Italia și l-a denunțat pe Dmytro

Potrivit reconstituirii făcute de poliţişti, Dmytro trimisese mesaje pe telefonul mobil al mamei Anastasiei, care se afla în Ucraina. „Nu le vei mai auzi”.

Potrivit publicaţiei Fanpage, acesta fusese răspunsul tânărului, după ce femeia întrebase unde sunt fiica și nepoata ei. La scurt timp, individul a sunat-o și i-a spus: „Am ars-o pe Anastasia” şi „poți cumpăra flori pentru înmormântare”.

A doua zi, bunica lui Dmytro a avertizat-o cu un SMS despre incendiu și moartea fiicei sale. În acel moment, femeia decide să plece în Italia. Era 14 martie când bătrâna s-a prezentat în faţa carabinierilor din Borgoloreto. Trei zile mai târziu, Dmytro T. a fost arestat.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 2 In medie: 2.5]
Pilot de 34 de ani moare înainte de cursă

Pilot de karting moare înainte de cursă. Emilio De Luca avea 34 de ani

cresc preturile la benzina in Italia

Prețurile benzinei și motorinei au început din nou să crească în Italia. Cât costă astăzi