O viață lipsită de demnitate. Nicio remușcare pentru un român de 36 de ani, condamnat la închisoare pentru șapte ani și trei luni, pentru că a forțat două femei, mamă și fiică, de 61 de ani și de 42 de ani, să se prostitueze.
Omul era cunoscut ca făcând parte din lumea cerșetorilor de la Ancona, mai precis de la spitalul Torrette. Bărbatul le-ar fi forțat să facă sex, în paturi improvizate în spital, șantajându-le, de asemenea, să obțină bani de la cei cu care aveau raporturi sexuale.
Deși procurorul Serena Bizzarri a cerut o sentință de trei ani și zece luni pentru infracțiuni de violență sexuală și extorcare, în timp ce pentru infracțiunea de inducere în prostituție a cerut chiar achitarea, judecătorul Francesca Grassi a decis o condamnare dublă: șapte ani și trei luni.
Mai mult de atât, românul de 36 de ani va trebui să îi plătească daune: 50 de mii de euro pentru femeia de 42 de ani și 3 mii de euro pentru mama sa, în vârstă de 61 de ani. Ambele femei s-au constituit părți civile, fiind asistate de avocatul Andrea Coen.
Italia, viol inventat de o bătrână de 87 de ani, un zidar român a făcut închisoare nevinovat