Menu
in

Servire în chiloți: barul româncelor din Padova, inaugurare cu scandal

O româncă pe nume Brenda a deschis un local la Padova în care după o anumită oră, băuturile sunt servite de fete în bikini. Nimic nou sub soare, numai că știrea a avut mare succes în presa italiană, în căutare de confirmări a stereotipului româncei ușuratice. Barul „La Clotze” este la parterul unui bloc de familii normale, care nu sunt de acord cu ce se întâmplă în blocul lor.

Șprițul sexy, adică băuturile servite de tinere barmanițe senzuale și jucăușe, în topless. Pe 15 noiembrie a fost inaugurat la Padova, în zona Brusegana, localul „La Clotze”, ideea unei românce pe nume Brenda, de 24 de ani, barmaniță în Italia de doi ani. Ideea sa a avut un mare răsunet în presa locală și națională.

„Obișnuitul aperitiv cu câteva chipsuri este plictisitor – a explicat Brenda – era nevoie de ceva care să animeze serile, să le facă mai vesele și picante. Astfel m-am gândit la un disco-bar unde pe lângă muzică și șprițuri, să fie un bufet mereu plin și în special zece fete frumoase. Pentru a face diferit momentul aperitivului eu și colaboratoarele mele îl vom servi în bikini sau cu haine captivante”.

Ospătarele vor servi băuturile cu sânii goi și vor fi disponibile pentru a ține companie celor care sunt singuri. Dar ce fel de companie? „Fiecare dintre ele decide pentru sine – precizează Brenda -, nu există nicio obligație, ceea ce se întâmplă între două persoane care se cunosc și se simpatizează nu mă privește”.

Localul se deschide la 18 cu bar și berărie, dar seara târziu se transformă. „De la ora 22 în loc de happy hour începe șprițul sexy – afirmă Brenda -, dar întotdeauna în limita a ceea ce este permis”. Cele zece barmanițe sunt toate străine, în special românce.

„Când am pus anunțul pentru a căuta fetele s-au prezentat multe italience și venete – dezvăluie tânăra întreprinzătoare româncă -, însă imediat ce am explicat formula proiectului și am clarificat că trebuie să lucreze topless, toate au dat înapoi și au refuzat. Străinele în schimb nu au avut probleme, dimpotrivă ideea de sexy-bar le-a plăcut mult”.

Revolta cartierului

Localul este amenajat la parterul unui bloc în care trăiesc 20 de familii. Potrivit Il Corriere del Veneto, de două săptămâni locatarii sunt pe picior de război și au trimis plângeri agenților municipali și prefectului: „Acel local trebuie închis”.

A devenit câmpul de bătălie a unui întreg cartier. De la soții geloase la bătrâni care ar vrea să doarmă liniștiți, până la părinți care se plimbă ținându-și de mână copiii: toți critică „La Clotze”.

Localul este amenajat la parterul unui bloc în care locuiesc douăzeci de familii. De săptămâni întregi locatarii sunt pe picior de război, astfel că administratorul blocului Giuseppe Ingrosso a trimis deja o plângere agenților municipali și o scrisoare prefectului și chestorului spunând că acel tip de bar nu este potrivit zonei.

„Rămâne deschis până în zori: este inacceptabil într-un cartier locuit în special de familii și bătrâni”, explică.

„Ce facem cu degradarea? Pe această stradă, vara, se joacă copiii…”, se întreabă o locatară fluturând flyer-ul care a fost distribuit zilele trecute pentru a anunța inaugurarea localului. Arată o fată în sutien și chiloței care promite „sexy drinks până la 4 dimineața”.

Însă sunt și multe soții geloase. „Nu mă interesează femeile geloase, aici nu facem nimic rău”, repetă proprietara îmbrăcătă într-o rochiță roșie strâmtă.

Amenzi

Vineri, cu 24 de ore înainte de inaugurarea festivă, a fost efectuat un control. În local s-au prezentat toate organele: agenții poliției administrative, carabinierii, Nas, Garda de Finanțe, pompierii, Poliția municipală și Biroul Teritorial de Muncă.

Au fost descoperite diferite nereguli care au dus la o amendă de peste 1.000 de euro. în detaliu: 516 euro pentru că nu era indicată ora de închidere pe orar, 400 pentru că în local lipsește etilmetrul și 117 pentru că este instalată o firmă fără autorizația Primăriei.

 

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version