in

Sentinţă pentru dublul omor de la Foggia

Au fost condamnaţi la câte 20 de ani de închisoare cei trei români acuzaţi de uciderea lui Miron Daniel Laptea, de 43 de ani, şi a lui Silviu Ion Augustin Petric, de 41 de ani, a căror corpuri au fost găsite pe 13 aprilie 2011 în interiorul unui vagon abandonat pe o şină moartă a gării din Foggia.

La încheierea procesului, care s-a desfăşurat cu procedură abreviată, judecătorul i-a condamnat pe fraţii Alexandru Sinel şi Augustin Severian Dobre, de 29 şi 33 de ani, şi pe un alt român, Constantin Daniel Nicolici (foto), de 23 de ani. Pe timpul rechizitoriului procurorul ceruse pentru cei doi fraţi o condamnare la 30 de ani de închisoare şi 18 ani pentru complicele lor.

Victimele ar fi avut o ceartă cu cei trei inculpaţi pentru o fată care trebuia trimisă să se prostitueze: românca era „sub protecţia” celor trei inculpaţi dar ar fi fost luată de victime. Astfel cei trei au decis să se răzbune şi, după ce au intrat în vagonul abandonat, utilizat de victime ca dormitor, i- au agresat pe Laptea şi pe Petric cu o violenţă ieşită din comun.

Unul dintre cei doi ar fi încercat să fugă dar a fost prins şi readus, cu forţa, în interiorul vagonului unde au continuat violenţele. Cei doi români au fost loviţi la cap şi pe corp cu câteva răngi. Pe lângă aceasta, inculpaţii i-ar fi acoperit pe cei doi cu o placă din lemn, sărind de mai multe ori deasupra acesteia. Nicolici a fost arestat la Foggia la câteva zile după descoperirea celor două cadavre; cei doi fraţi, în schimb, au fost arestaţi în România pe 10 septembrie 2011.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Servicii – mediator cultural

Nori negri pe piaţa muncii din Italia