Trei ieşeni au fost făcuţi pachet şi expediaţi în Italia, unde erau aşteptaţi de judecători cu braţele deschise. Cei trei se ocupau cu cămătăria, dând împrumuturi conaţionalilor, garantate cu maşini, apartamente, sau chiar părţi sociale la firme din România, scrie ziaruldeiasi.ro.
Dobânzile percepute de cămătari ajungeau şi la 30% lunar. Banii câştigaţi erau investiţi în case cumpărate în România şi Italia. Printre clienţi se numărau prostituate, muncitori, dar şi interlopi.
Autorităţile italiene au cerut la sfârşitul lunii trecute arestarea şi extrădarea lui Paul Murariu, Mihaela Fîţă şi Mariana Murariu, soţia primului, în baza unui dosar cuprinzând aproape 30 de capete de acuzare, inclusiv trafic de persoane, reducerea la sclavie şi prostituţie cu minori.
În legislaţia română, faptele de care sunt acuzaţi cei trei ar fi constituirea unui grup infracţional organizat, camătă şi spălare de bani. Pentru ultima, codul penal italian prevede o pedeapsă de până la 12 ani de închisoare.
Cei trei acţionau în provincia Bergamo, din nordul Italiei. Conform anchetatorilor italieni, grupul format din 7 persoane a acţionat începând cu toamna lui 2018. Au fost identificate 15 clienţi ai reţelei. Unul dintre aceştia, I.C., zis „Americanul”, a împrumutat în mai multe etape un total de 60.000 de euro, plătind lunar dobânzi de 2.800 de euro şi ajungând la o datorie reprezentând dublul sumei împrumutate.
Pentru a ascunde provenienţa banilor, membrii grupului îi „plimbau” din cont în cont, pe relaţia Italia – România şi retur. Un astfel de transfer, documentat de anchetatorii italieni, se ridica la o valoare de 132.500 de euro.
Dintr-un cont deschis la o bancă italiană, la o singură operaţiune, au fost retraşi 150.000 de euro, bani daţi unui partener italian pentru cumpărarea unui apartament cu garaj în comuna Bonate Sopra.
Din acelaşi cont, au fost scoşi banii necesari cumpărării unui garaj în Brembate di Sopra. O sumă de 50.000 de euro a fost folosită pentru cumpărarea unui apartament din Iaşi, vândut ulterior contra sumei de 92.000 de euro.
Un alt apartament a fost cumpărat tot în Iaşi, contra sumei de 96.000 de euro, în vederea spălării banilor câştigaţi din cămătărie.
Pe numele celor trei nu exista niciun dosar deschis în România. Cum faptele fuseseră comise cu precădere în Italia, magistraţii Curţii de Apel au decis că aceştia pot fi arestaţi în vederea extrădării, chiar dacă unii s-au opus. Mariana Murariu a afirmat, de exemplu, că nu a mai fost în Italia din 2006, în 2018 aflându-se în Norvegia.
În plus, ea are, împreună cu soţul o firmă deschisă în Iaşi, iar soacra sa este o persoană în vârstă, care are nevoie de îngrijiri permanente. Argumentele nu i-au înduioşat însă pe magistraţi, care au decis extrădarea. În România, pentru spălare de bani, pedeapsa ajunge la doar 10 ani de închisoare.