Un român a jefuit restaurantul gestionat de o conațională. Identificat de forțele de ordine, românul e liber, și nici banii furați nu i-a restituit. Proprietara restaurantului, Violetei Didia, 27 de ani, spune: „Infractorul este român ca mine, carabinierii au deja filmulețul cu fața lui de două luni, dar este tot liber. Datorită unor oameni ca el, suntem cu toții catalogați drept criminali.”
Un român a jefuit restaurantul gestionat de o conațională
A forțat intrarea cu o rangă și, odată înăuntru, a furat 6.500 de euro cash și, de asemenea, un DVR, crezând că este unitatea de control pentru camerele interne. Faptele datează din urmă cu circa două luni, dar tânărul român reușește să scape cu nici măcar o zi de închisoare pentru spargere.
Se întâmplă la Sestu, unde a fost jefuit localul „TikTok Ristopub” al Violetei Didia, de aceeași naționalitate cu hoțul. Pe care spune că îl cunoaște bine: „Am sunat a doua zi după furt la el acasă, mi-a răspuns tatăl și mi-a spus că s-a dus să facă un duș. Apoi, însă, nimeni nu mi-a mai răspuns”, spune întreprinzătoarea, care a făcut declarații video.
„În noaptea dinainte de a fura, a venit chiar la restaurantul meu cu un prieten de-al lui, a băut ceva și a plătit”. Doar o oră mai târziu, însă, furtul a fost filmat de camerele interne. Dar videoclipurile, deși suficient de clare, nu au fost de nici un folos.
„Carabinierii l-au identificat pe tâlhar, el este un vechi cunoscut de-al lor. Ceea ce mă doare cel mai mult, pe lângă prejudiciul economic grav, este că datorită unor oameni precum tânărul meu conațional, nu suntem considerați corespunzător și, într-adevăr, indicați ca escroci și hoți.”, a declarat ea pentru Casteddu Online.