La Sampieri (Modica), unui tânăr român de 27 de ani i-a explodat o petardă în mână rănindu-l la mână şi la faţă şi puţin a lipsit ca Revelionul unei familii de români rezidenţi la Sampieri să nu se transforme într-o tragedie.
Explozia petardei a ajuns şi la ochii tânărului.
Accidentul a avut loc într-o locuinţă rurală în care locuieşte familia de români care sărbătorea sosirea noului an. La miezul nopţii, bucuria şi folosirea (periculoasă) a petardelor.
Tânărul, V.A., necăsătorit, muncitor agricol, împreună cu rudele şi prietenii au aprins petarde. Una dintre acestea i-a explodat între mâini şi câteva scântei i-au ajuns la ochiul stâng.
Cei prezenţi, foarte speriaţi, au acordat ajutor rănitului, care sângera la faţă. Ambulanţa a preluat victima şi a transportat-o la Urgenţă la Spitalul Maggiore din Modica. Aici, după primele consultaţii, românul a fost transferat în secţia de oftalmologie a spitalului Civile din Ragusa. Se efectuează cercetări asupra petardelor utilizate pe timpul festivităţilor pentru a se stabili dacă erau în posesia tuturor cerinţelor privind siguranţa.