Menu
in

Salerno, fetiță română de 13 ani, trimisă să se prostitueze de mama sa și de prietenul ei faianțar: ani grei de închisoare

O fetiță în vârstă de 13 ani a fost constrânsă de mama sa și un prieten al acesteia să se prostitueze. Copila era forțată să aibă raporturi sexuale cu diferiți bărbați, în schimbul unor sume de bani. Prietenul mamei, faianțar de meserie, a fost condamnat la 9 ani și 4 luni de închisoare iar mama fetei la 7 ani.

Denunțul a pornit de la bunica copilei, care s-a prezentat la carabinieri și a tras semnalul de alarmă în urma unor scene care i s-au părut suspecte.

Curtea de Apel din Salerno a confirmat pedeapsa de 7 ani, respectiv 9 ani si 4 luni pentru cele două persoane, responsabili de acte reprobabile la adresa copilei. Bărbatul, faianțar, lucrător în construcții, a declarat că inclusiv el a avut de nenumărate ori raporturi sexuale cu fata. Acesta a fost acuzat de violența sexuală și exploatare de minori pentru prostituție.

După denunțul soacrei femeii de 43 de ani, carabinierii au pus sub urmărire cele două persoane și au descoperit în scurt timp că, cu puțin timp înainte de intervenția lor, cei doi monștri organizaseră două întâlniri cu bărbați diferiți, în locuri diferite, în localitățile castel San Giorgio și Roccapiemonte.

Carabinierii au mai descoperit că întâlnirile respective se făceau în schimbul banilor sau a unor cadouri. De asemenea, asupra fetiței, cei doi acționau deseori cu violență.

Sex cu minori, îi ademenea cu bani și cadouri. Doi italieni arestați la Bari

România, număr alarmant de minore care devin mame. «La 13 ani, tot jucând-se ”scunsa”, fetița a rămas însărcinată»

 

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version