„Nu mai vreau să stau aici. Nu pot să-mi las copiii să trăiască astfel. Dar nu știu unde să merg. Dacă mă ajutați, eu mâine mă întorc în România„. Este declarația unuia dintre romii români evacuați la începutul lunii iunie din fostul sediu Enel din Vicenza, de pe via della Pace. Eșecul acestor evacuări l-au făcut pe primarul din Vicenza să declare război total românilor care ocupă abuziv imobile.
Cotidianul „Il Giornale di Vicenza” a stat de vorbă cu opt români de etnie romă, între care doi copii. „Au fugit din România și au sosit la Vicenza, ajungând să trăiască în mijlocul excrementelor, gunoaielor, mizeriei, a muștelor și gândacilor. Pentru că așa este la fosta centrală a Enel de pe viale della Pace. Realitatea este mult mai teribilă decât îți poți imagina.”, descrie cotidianul vicentin.
Iată reportajul de la fostul sediu Enel ocupat de romi, polul mizeriei de la Vicenza.
Mizerie și degradare.
Câteva încăperi, la parter, sunt „mobilate” în mod mizerabil și cei care le ocupă încearcă să le înfrumusețeze cu mici obiecte așezate pe pereți și cu câteva amintiri puse pe noptierele improvizate. Ușile sunt distruse, ferestrele sparte, pentru a dormi este numai o saltea murdară. Este de-ajuns să urci scările și să mergi la primul etaj ca să rămâi fără respirație.
Duhoarea de urină și de excremente devine insuportabilă, insectele nu-ți dau pace, grămezi de gunoaie sunt împrăștiate peste tot. Și totuși unii chiar trăiesc aici: în cămăruțe alte saltele, alte oale cu resturi de mâncare, alte haine aruncate peste tot. De ultima încăpere, cea din capătul coridorului, nu te poți apropia. Este cea transformată în toaletă. De altfel aici nu există alta: nu există servicii, nu există apă, nu există electricitate.
Descinderea
Pe 5 iunie au intervenit agenți de poliție și voluntari serviciului de pază privată „Rangers”. O nouă evacuare, după ce mulți cetățeni din zonă au telefonat pentru a semnala mișcări continue de persoane și, în special, un miros puternic care ajungea până la locuințele vecine. Mereu se întâmplă așa: îi găsesc, îi evacuează și, după câteva zile, uneori după numai câteva ore, acele clădiri sunt din nou populate.
A început expulzarea românilor fără loc de muncă
Pe 5 iunie au găsit opt români, dar cine știe câte persoane locuiesc acolo. 20, poate 30, judecând după saltele. Au fost găsiți doi copii de opt și unsprezece ani, dar cu siguranță nu sunt singurii. Cum se explică, altfel, acele jucării de pluș de pe jos, acei papucei abandonați într-o cameră, acele jucării de nou-născut?
Evacuările
Povestea fostei centrale Enel pare să fie una fără de sfârșit. Totul este deschis și spart: nu sunt ziduri, porțile și ferestrele sunt găuri neacoperite. Primăria a solicitat de mai multe ori proprietarului să intervină pentru a îndepărta abuzivii, a curăța zona și a închide căile de acces. Fără rezultat. În urmă cu câteva săptămâni proprietarul clădirii, o firmă imobiliară bresciană, a prezentat un denunț la chestură pentru ocupare abuzivă și a efectuat câteva lucrări. Însă cu totul insuficiente: au fost înlocuite gardurile în locurile în care cineva le tăiase pentru a intra.
Soluția ideală, unica pentru a face astfel încât zona să nu mai fie locuită, ar fi să se zidească ușile și ferestrele cum, de altfel, s-a făcut la alte clădiri ocupate în mod abuziv. Riscurile acum sunt foarte mari: sanitare, în primul rând, pentru că să vorbești aici de norme igienice pare o glumă. și apoi de incendii. Nu este prima dată când pompierii sunt chemați pentru incendii. Pentru a face de mâncare stropesc plăcile de metal cu alcool și le dau foc, pentru a se încălzi iarna ard gunoaie: este ușor ca situația să scape de sub control și flăcările să se propage.
Ordonanța
Din acest motiv, pe 5 iunie, primarul Achille Variati a anunțat o ordonanță de punere în siguranță a clădirii. „Proprietarul privat al zonei va trebui să zidească toate căile de acces astfel încât să fie complet sigiliate în maxim șapte zile de la emiterea ordonanței – a explicat primarul -. Dacă nu se va întâmpla acest lucru primăria va lua măsura executării forțate, imputând costurile proprietarului”.
Consulul Calciu din Trieste: „Vă sfătuim să plecați în România”
Pe 5 iunie, agenții i-au însoțit la chestură pe cei opt români: trei femei, trei bărbați și cei doi copii, care sunt la Vicenza cu tatăl. Au fost chemate imediat Serviciile sociale: pe timpul nopții li s-a găsit o cazare la hotelul San Lazzaro, însă pe 6 iunie, bărbatul și cei doi copii s-au întors în România cu un zbor care a fost plătit de Primărie.
Bunuri furate
La evacuare a ieșit la iveală și prada, bunurile furate de ocupanții abuzivi. Deja ambalate, ascunse într-un colț, erau circa 20 de biciclete, dintre care unele deja demontate. După o primă estimare, valoarea prăzii ar fi de cel puțin 10.000 de euro. Au mai fost găsite zece bobine de cupru și diferite unelte de dat spargeri: răngi, șurubelnițe etc. Rezidenții semnalaseră de mai mult timp existența unui trafic ilegal. „În fiecare săptămână – a explicat un vicentin care locuiește la câțiva pași de fosta centrală Enel – vedem sosind, în mod punctual, o furgonetă cu numere străine. Se oprește, din centrală ies câteva persoane care încarcă cu viteză mare bicicletele și cutiile și apoi dispar”.
Cetățeni europeni
„Suntem conștienți că sunt necesare acțiuni de combatere, însă normativa rămâne vulnerabilă”, a declarat consilierul pentru Siguranță Dario Rotondi, fost chestor la Vicenza, care cunoaște bine problemele legate de evacuări și imigrație. „Este vorba de cetățeni români, persoane libere să circule în cadrul UE. Primăria a plătit călătoria de întoarcere în țara lor, însă este clar că odată întorși în România pot reveni în mod liber în Italia. Din punct de vedere legislativ lipsesc sancțiunile efective, chestura are mâinile legate”.