În Italia trăiesc peste un milion de români. Estimările studiului statistic anual Caritas – Migrantes din iunie 2008 arată că numărul românilor din Peninsulă este de circa 1.016.000, dintre care peste 570.000 au un loc de muncă cu acte în regulă ca angajaţi subordonaţi. Creşterea cea mai consistenţă a prezenţei românilor pe piaţa muncii din Italia s-a înregistrat în 2007, concomitent cu aderarea României la UE. După 1 ianuarie 2007, 317.000 români care se aflau deja în Italia şi-au putut reglementa situaţia la locul de muncă.
„Nu mă gândesc”
Deşi Italia a liberalizat parţial piaţa muncii pentru cetăţenii români, numeroşi sunt conaţionalii care continuă să lucreze la negru, neavând posibilitatea sau nedorind chiar să-şi obţină un contract legal.
Alin Ciobanu, 31 de ani, trăieşte `n Italia de aproape doi ani de zile şi reprezintă un caz tipic. Deşi acceptă slujbe prost plătite, fără documente şi contract, nu întotdeauna găseşte de lucru: „În doi ani de zile de când
sunt venit în Italia, am lucrat doar 9 luni pe şantiere, la Roma. Nu numai că patronul nu mi-a făcut documente, dar încă mai aştept banii pe ultimele două luni.” Alin a lucrat în România puţin timp înainte de a-şi încerca norocul în Italia. Mai precis, a muncit timp de 3 ani la Uzinele Vulcan din Bucureşti ca muncitor necalificat. Apoi a urmat un curs de chelner şi s-a angajat la Turbomecanica (Pipera) ca bucătar – ospătar, unde a lucrat încă un an. În 2007 a decis să vină la Roma, unde nu a găsit decât oferte la negru şi promisiuni
de contract. Totuşi Alin nu este îngrijorat în privinţa viitorului său: „La 30 de ani, nu mă gândesc încă la pensie. Sper, totuşi, să găsesc de lucru aici, pentru că se trăieşte mai bine. Dacă muncesc o zi pe şantier aici, reuşesc să mă întreţin timp de două zile. În România, muncesc o zi întreagă şi nu-mi ajung banii nici pentru mâncare.”
Ani „la negru”
George Mocanu, 40 de ani, intră într-o altă categorie de vârstă dar multe probleme sunt aceleaşi. A lucrat în România, ca şofer, timp de 12 ani cu carte de muncă. Când a decis să vină în Italia şi-a asumat riscul pierderii slujbei. A lucrat mai bine de doi ani la negru în construcţii. Apoi a găsit un patron care i-a făcut documente la Roma. Lucreză tot ca şofer, deşi munceşte deseori mai mult decât prevede contractul. Nici George nu cunoaşte bine în ce condiţii va putea obţine pensia şi de unde. Dar admite că alţi colegi români s-au întors în ţară pentru a lucra cu carte de muncă. „Am auzit că ni se vor da pensii separate, dar nu m-am interesat în detaliu. Mulţi sunt preocupaţi că anii lucraţi în Italia nu vor fi cumulaţi cu cei din ţară”.
Mai prevăzător a fost Valentin Adomniţei, 41 de ani. În România a lucrat în siderurgie 13 ani, dar find considerat un domeniu periculos, vechimea sa este echivalată la pensie cu aproape 18 ani de activitate. Ajuns în Italia, a lucrat la negru timp de 3 ani de zile. Apoi a fost angajat în domeniul informatic, unde lucrează cu documente de patru ani. „Am calculat oarecum vechimea cumulată, dar nu m-am interesat în detaliu în legătură cu pensia. În cei 20 de ani, atât mai am până la pensie, se pot schimba multe, voi hotărâ la momentul potrivit”.
Miruna Căjvăneanu
