in

Românce virgine le licitaţie, poliţiştii arestează 40 de proxeneţi

Poliţia italiană a arestat 40 de persoane, ȋn cadrul unei operaţiuni de amploare ȋmpotriva unei reţele specializată ȋn exploatarea şi traficul a zeci de prostituate românce. Organizaţia ȋşi avea ramificaţii la Palermo, Catania, Siracusa, Milazzo Caserta, Cosenza, Firenze şi Monza.

Operaţiunea, cu numele românesc „Bani bani”, a fost condusă de către procuratura din Messina, ȋn Sicilia, regiune unde organizaţia ȋşi desfăşura cea mai mare parte din activitate.

In timpul anchetei au fost descoperite aspecte şocante, cum ar fi vinderea pe internet a virginităţii unor tinere românce, cu vârsta sub 18 ani. Clienţii participau la o licitaţie online pentru a „cumpăra” dreptul de face sex cu minorele puse la dispoziţie de proxeneţi. Poliţiştii au descoperit că preţurile la licitaţie ajungeau şi la 6000 de euro.

Ancheta a ȋnceput ȋn 2007, când poliţiştii au reuşit să identifice, ȋn urma unor controale de rutina, patru prostituate românce care au declarat că erau exploatate de către organizaţia criminală şi au fost dispuse să colaboreze cu organele de anchetă.

Fetele erau sechestrate ȋn apartamente şi obligate să se prostitueze de către membrii organizaţiei, sub ameninţarea violenţelor fizice. Mai mult, proxeneţii le spuneau tinerelor că, dacă nu se supun, repercusiunile vor cădea asupra familiilor rămase ȋn România. Victimele erau ţinute sub supraveghere permanentă de către proxeneţi.
Din cele 40 de persoane arestate, majoritatea sunt cetăţeni români. Membrii italieni ai reţelei se ocupau mai ales cu găsirea clienţilor, inclusiv online.

Miruna Căjvăneanu

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

ROMA/12:30 -Moment de reculegere in scoli pentru cei patru copii arsi la Acquasanta

Birou al primăriei pentru românii de la Roma