Menu
in

Româncă ucisă la Verona, lăsată agonizând, pe un câmp în mijlocul buruienilor. Ucigașul condamnat la 14 ani

Marcos Renè Farina Velazquez, paraguayan de 23 de ani, va executa 14 ani de închisoare. Pe 28 august 2016 a ucis-o la Boscomantico (Verona) prin înjunghiere pe Lioara Petronela Ujică, o prostituată română de 28 de ani care în acea noapte a avut ghinionul să urce în mașina Fiat Punto a tânărului. Ghinionul pentru că Velazquez se certase cu iubita lui, băuse mult și era supărat. Și s-a răzbunat pe româncă.

Pe 18 iulie, la încheierea procesului cu procedură simplificată, a fost cerută pedeapsa de 16 ani de închisoare.

Velazquez nu a aruncat cuțitul, nu a scăpat de nimic și nu a curățat mașina, chiar a păstrat și celularul victimei. Închis, dar îl avea în ușa portierei. «Știam că mai devreme sau mai târziu mă vor descoperi», a spus.

A fost găsit cu ajutorul imaginilor de pe camerele din stradă. La acuzarea lui au contribuit și traficul lui telefonic și accesarea celulelor telefonice prezente în zona Boscomantico unde corpul măcelărit al româncei  a fost găsit.

O lovitură de cuțit i-a secționat aorta, însă ucigașul ei i-a înfipt cuțitul și în buze, cu o asemenea violență încât acesta a trecut prin gingii, și în torace. Ea nu s-a apărat, poate a încercat să fugă fiindcă era rănită în spate. A lăsat-o acolo, agonizând, în mijlocul buruienilor din Boscomantico, la marginea unui câmp. Un agricultor a găsit-o în zori.

Cazul româncei de 28 de ani, ucisă și abandonată pe câmp la Boscomantico: arestat un paraguayan de 22 de ani

 

 

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version