in

Româncă la Milano: ”Dacă mă evacuaţi, arunc copilul de la balcon”

Românca care a ameninţat pe 1 iunie că-şi va arunca fiul de 5 ani de la etajul al treilea a unei clădiri de pe via Gambellino 140 la Milano, a fost arestată pentru tentativă de omor şi ultraj. Este vorba de acelaşi bloc de locuinţe sociale Aler unde a avut loc un episod asemănător pe 13 mai, când o mamă şi-a aruncat cele două fiice de la etajul al treilea, fiind apoi salvate de intervenţia pompierilor.

Femeia intrase în mod abuziv într-un apartament gol şi la sosirea poliţiei a urlat ”dacă vă apropiaţi, îl arunc şi îl omor”.

Intervenţia poliţiei a foarte foarte dificilă, dat fiind că femeia se aplecase cu tot bustul în afara balconului ţinând cu mâinile întinse copilul suspendat în gol, în mijlocul unei furtuni puternice cu rafale de vânt. Două agente au reuşit să o blocheze pe mamă făcând-o să cadă în interior, ambele suferind contuzii.

Copilul a fost încredinţat unei comunităţi protejate şi mama a fost dusă la San Vittore.


 

Citiți și:

Torino, și-a ucis soția din gelozie, în fața copilului. «Tata a luat o bâtă și a lovit-o în cap pe mama»

Și-a abandonat copilul. Cazul româncei plecată în Italia ”pentru 3 luni” și care nu s-a întors de 11 ani

Povestea unui copil abandonat: ”Mama mea e în Italia şi nu am văzut-o de 12 ani. Uneori e mai bine să mori”

 

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Sergio Mattarella la Bucureşti: ”În Italia, comunitatea românească este preţuită”

Drept la replică la articolul ”Iluzionism financiar la DRP: Proiecte fantomă, ascunse la prima strigare, apar la reanalizare”