Menu
in

Româncă din Italia acuzată că a furat o valiză cu 120.000 de euro, scapă de proces: „Era rudă cu victima”

În Italia dacă furi de la rude nu pățești nimic. Cel puțin așa rezultă din finalul unui caz care are ca protagonistă o femeie de 31 de ani, de origine română. Românca a scăpat de o condamnare pentru furtul a 120.000 de euro de la tatăl său vitreg. Incidentul, care a avut loc în Ancona, a scos la iveală o lacună juridică ce protejează anumite rude apropiate de sancțiuni penale.

Românca a scăpat de condamnare

Totul a început când un mecanic de 70 de ani din Chiaravalle și-a descoperit valiza diplomat, în care își păstra toate economiile, complet goală. Valiza fusese depozitată în locuința sa, iar incidentul a avut loc după ce mecanicul și-a dus soția româncă la aeroport, aceasta plecând în România pentru a participa la un botez. În acest timp, fiica vitregă a bărbatului (fiica soției sale), care era singură acasă, ar fi sustras din valiză suma impresionantă de 120.000 de euro și două coliere de aur.

Mecanicul, devastat de pierdere, a început să investigheze, iar indiciile l-au condus către fiica soției sale. Incidentul a avut loc pe 19 iulie 2020, dar suspiciunea a căzut asupra femeii abia în septembrie, când fiica legitimă a mecanicului a primit un apel de la un bărbat român necunoscut, care i-a povestit despre o relație extraconjugală a soției tatălui său și despre bijuteriile furate.

„A furat un parfum!”, deputatul italian Piero Fassino, fost ministru al Justiției, denunțat pe aeroportul Fiumicino

Decizia controversată a Justiției italiene

Fiica vitregă a fost trimisă în judecată la tribunalul din Ancona pentru furt agravat în complicitate cu mama sa. Totuși, într-o mișcare surprinzătoare, justiția italiană a decis să nu continue procedurile penale împotriva femeii, invocând prevederile articolului 649 din Codul Penal italian. Acest articol prevede că rudele prin alianță în linie dreaptă, cum ar fi fiica vitregă, nu pot fi pedepsite pentru anumite infracțiuni, inclusiv furtul, dacă la momentul comiterii faptei erau parte din familia victimei.

Astfel, judecătorul Matteo Di Battista a emis o sentință de neîncepere a urmăririi penale pentru tânăra de 31 de ani, bazându-se pe interpretarea acestei prevederi legale. La fel, mama ei, soția mecanicului la momentul incidentului, a fost și ea declarată nevinovată pe baza aceleași prevederi.

Justiția din Italia: O româncă a ajuns la închisoare după ce bătrâna îngrijită a murit și i-a lăsat toată averea

Decizia a stârnit controverse majore, mulți criticând lacuna legislativă care permite unor infractori să scape de justiție din cauza legăturilor de familie. În ciuda dovezilor și a suspiciunilor grave, atât fiica vitregă, cât și mama ei au reușit să evite orice fel de pedeapsă penală, lăsând victima fără speranța de a-și recupera banii și bunurile pierdute.

Mecanicul, care s-a despărțit ulterior de soția sa româncă, se confruntă nu doar cu pierderea financiară semnificativă, ci și cu amărăciunea unei nedreptăți percepute din partea sistemului de justiție italian.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version