Ucigașul Marianei Szekeres, o româncă de 19 ani ucisă în Italia, a fost adus în fața justiției, la 3 ani de la crimă. Carmine Ferrante riscă 20 de ani de închisoare. Asasinul româncei a mai fost acuzat pentru o altă crimă. Carmine Ferrante, un muncitor din localitatea Vietri sul Mare, a fost inculpat pentru uciderea unei tinere prostituate din Bulgaria.
Citește și aici:
Acum, e pus sub acuzare pentru răpirea și uciderea tinerei Mariana Szekeres. Românca de 19 ani a fost răpită în noaptea de 30 aprilie 2016. Cadavrul său a fost descoperit 16 zile mai târziu, pe jumătate dezbrăcat și într-o avansată stare de descompunere. Trupul neînsuflețit zăcea pe un câmp de lângă Salerno.
Martorii spun că fata a fost luată în mașină cu forța de italian. Ea a fost violată și ucisă, iar cadavrul a fost apoi abandonat.
La doi ani după crimă, trupul româncei încă zăcea într-o morgă din Italia. Procurorii au cerut ca să nu fie înmormântată, pentru că nu reușiseră să identifice autorul crimei.
În cele din urmă, trupul fetei a fost repatriat în România, unde a avut loc înmormântarea. Criminalul a fost identificat și arestat abia în februarie anul acesta.
Carmine Ferrante dă socoteală abia acum în fața justiției italiene. Audierile preliminare ale procesului au început în aceste zile. Următoarea audiere va fi pe 10 ianuarie 2020, spune presa italiană, citată de observator.tv.
Procurorii italieni au cerut pentru ucigașul româncei o pedeapsă de 20 de ani de închisoare.
Înscrie-te pe pagina noastră de Facebook: GAZETA ROMÂNEASCĂ