Menu
in

Româncă fără carnet, a accidentat cinci oameni la Roma

După ce a lovit alte vehicule, mașina a intrat în mulțimea de pasageri care aștepta autobuzul. O femeie a fost dusă cu cod roșu la Pertini.

Accident grav sâmbătă 8 decembrie la Roma, pe via Palmiro Togliatti, la puțin după ora 18. O mașină, Audi model TT, mai întâi a lovit câteva vehicule și apoi a intrat în pietonii care în acel moment așteptau autobuzul în stație. în total au fost rănite cinci persoane.

Accidentul a avut loc imediat după intersecția cu Prenestina. După accident, persoana care se afla la volan a fugit, iar proprietarul mașinii a denunțat furtul mașinii la jumătate de oră după accident.

A doua zi, s-a predat o româncă de 25 de ani, Ionela Diplescu, iubita unui italian de 23 de ani, Andrea Sassi, fiul proprietarului mașinii care a produs accidentul.

Tânăra, însoțită de avocatul său, s-a predat agenților municipali. „Eram la volanul mașinii – a spus – după impact mi-a fost frică și am fugit. Împreună cu mine erau alte două persoane, un băiat și o amică de-a mea, dar în acea seară și ei au fugit”.

Torino, urmărit de poliție, a avut un accident mortal

Femeia, fără permis de conducere, rezidentă la Bagni di Tivoli, unde lucra ca vânzătoare într-un supermarket, a fost pusă în arest domiciliar. Și ea, și prietenul ei sunt cercetați. Ea pentru neacordarea primului ajutor și conducere fără permis și el pentru simulare de infracțiune și declarații false date unui oficial public.

Dacă ea a acționat împinsă de frică, rănită în urma impactului cu celelalte mașini și din cauza explodării airbagului mașinii Audi, situația băiatului este mai complicată. Potrivit reconstituirii efectuate de investigatori, tânărul ar fi stabilit cu fata ce lucruri să spună, încercând să consolideze versiunea denunțând falsul furt al mașinii la carabinierii din Tivoli.

Român de 27 de ani, scăpat ca prin miracol după ce distrus o mașină și trei case lângă Bergamo

Potrivit povestirii tinerei, sâmbătă după-amiază, l-a întrebat pe iubitul ei dacă poate să-i împrumute mașina pentru a merge să-și ia o amică de la gară în compania unui alt tânăr, ambii italieni.

După ce amica s-a urcat în mașină, fata s-a îndreptat către Centocelle, unde trebuie însoțită amica. Pe via Palmiro Togliatti are loc accidentul: tânăra se ciocnește cu alte două mașini, pierde controlul bolidului și aterizează în stația de autobuz, lovind în plin patru persoane care stăteau în picioare în refugiu. Ambulanța acordă îngrijiri la patru răniți, dintre care unul, de 47 de ani, este dus cu cod roșu la spitalul Pertini, cu 15 zile prognostic.

Cei doi amici se fac nevăzuți, ea reușește să se întoarcă la Tivoli unde o așteaptă iubitul. Imediat ce ajunge îi povestește totul și el decide să se ducă la carabinieri inventând faptul că mașina i-a fost furată. Important este că starea femeii internată cu cod roșu la spital se îmbunătățește.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version